0.7 C
București
miercuri, 19 ianuarie 2022 - 3:24
No menu items!

Bucureştenii sunt printre cei mai nemulţumiţi europeni de calitatea vieţii din oraşul lor

spot_img

people-walking-in-city

Bucureştenii sunt printre cei mai nemulţumiţi europeni de calitatea vieţii din oraşul în care locuiesc, prezintă sondajul realizat de TNS Political & Social la solicitarea Uniunii Europene.

Au fost incluse în sondaj 79 de orașe europene, dintre care trei din România: București, Cluj-Napoca și Piatra Neamț.

Astfel, 82% din bucureşteni sunt mulţumiţi, în general, de calitatea vieţii din orașul lor, procent care-i plasează pe antepenultimul loc în clasamentul capitalelor, fiind urmați de locuitorii din Roma (80%) și din Atena (52%).

Cetățenii din capitalele europene sunt mulțumiți de calitatea vieții din orașe, procentele depășesc 90%.

Privind transportul public, doar 49% din bucureşteni sunt mulţumiţi, iar 34% sunt revoltați de calitatea slabă a acestuia.

Totodată, privind serviciile medicale, 64% din bucureşteni, 66% din locuitorii din Piatra-Neamţ şi 49% din clujeni sunt total nemulţumiţi de calitatea acestuia. Opusul celor intervievați din Viena, Amsterdam și Luxemburg, care susțin că aici sunt cele mai bune servicii medicale.

Bucureştenii ocupă ultimele locuri şi când vine vorba de satisfacţia privind facilităţile sportive şi viaţa culturală. Doar 40% din bucureşteni sunt mulţumiţi de facilităţile sportive şi 71% de viaţa culturală, ocupând, și de această dată, ultimele locuri.

Având în vedere sistemul educațional, 44% din bucureşteni reclamă calitatea slabă a acestuia, ocupând penultimul loc în clasament.

În procent de 52%, bucureștenii au un grad de nesiguranță ridicat, fiind urmați în procente de locuitorii din Sofia și Atena.

De asemenea, starea străzilor şi a clădilor întărește nemulţumirea a 47% din bucureşteni, fiind depăşiţi doar de locuitorii din Sofia, Atena şi Roma.

Privind calitatea serviciilor administrative, 62% din bucureșteni sunt complet nemulțumiți, iar privind calitatea aerului, 82% dintre aceștia.

Bucureștenii sunt mulțumiți în proporție de 75% de viața personală, iar 63% dintre ei apreciază că au o situație financiară bună.

Daniela Marinescu