22.4 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 17:48
No menu items!

„Bucătarul lui Putin”, șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, în război cu Moscova. Vladimir Putin: „Înaltă trădare”

spot_img

Evgheni Prigojin, șeful mercenarilor Wagner și-a adus coloane de vehicule și tancuri în Moscova, dând, astfel, o adevărată declarație de război față de Ministerul Apărării de la Moscova. Fostul „bucătar al lui Putin” susține că Armata Roșie i se va alătura. Este alertă în serviciul rus de informații FSB, și în toate orașele importante, unde s-au instituit filtre și baraje. Vladimir Putin a declarat, sâmbătă dimineață, că unii ruşi au fost atraşi într-o ”aventură criminală”, fără să spună, explicit, de gruparea paramilitară rusă Wagner a lui Evgheni Prigojin, relatează BBC News.

Serviciul secret FSB și Parchetul au anunțat că i-au făcut dosar penal lui Prigojin, pentru rebeliune armată. S-au instituit filtre de securitate atât la Moscova, cât și în alte orașe în care coloanele de vehicule blindate ale șefului mercenarilor au intrat pe străzi. De altfel, Grupul paramilitar Wagner a susținut sâmbătă că a preluat controlul asupra instalațiilor militare rusești din mai multe localități. 

„Facilitățile militare din Voronezh sunt luate sub controlul Wagner. Armata trece de partea oamenilor”, se arată într-o scurtă declarație de pe canalul Telegram a grupării. Pe canalele Telegram au fost distribuite imagini cu agenți de securitate la sediul din Sankt Petersburg și un cordon de securitate în jurul clădirii.

Vladimir Putin a ieșit, sâmbătă dimineața, și a făcut o scurtă declarație. Nu se știe însă unde se află liderul de la Kremlin, dacă este în Moscova sau într-o altă reședință oficială.

„Luptăm pentru viața cetățenilor noștri și integritatea noastră teritorială Să fim uniți. Să facem totul pentru a oprit această mișcare. Este o încercare din interior, este trădare față de cei care luptă pe front, un cuțit în spate pentru cetățenii noștri. Este o lovitură pentru poporul nostru în întregimea lui. Măsurile pe care le vom lua vor fi extrem de dure. Oamenii responsabili vor fi aduși cu certitudine în fața justiției.” 

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat sâmbătă că în capitala rusă se iau măsuri antiteroriste, printre care controale suplimentare pe şosele, pentru a consolida securitatea, după ce gruparea Wagner a anunţat că a intrat în rebeliune împotriva Statului Major al armatei ruse, scrie TASS.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB, fostul KGB) a cerut sâmbătă mercenarilor din grupul Wagner ”să nu facă o greşeală ireparabilă” şi să nu execute ordinele lui Evgheni Prigojin, şeful grupului. 

”Facem apel la luptătorii armatei private să nu facă o greşeală ireparabilă, să înceteze orice acţiune armată împotriva poporului rus, să nu execute ordinele criminale şi trădătoare ale lui Prigojin, să ia măsuri pentru arestarea acestuia”, se arată într-un comentariu al FSB, citat de Interfax. 

Serviciul a precizat că ”direcţia de investigaţii (…) a deschis un dosar penal legitim şi bine fundamentat împotriva lui Prigojin” pentru ”organizarea unei rebeliuni armate”, o infracţiune ce se pedepseşte de la 12 la 20 de ani de închisoare.