28 C
București
sâmbătă, 28 mai 2022 - 14:04
No menu items!

Buşoi: În jur de 60% dintre bolnavii de cancer au probleme de acces la radioterapie

spot_img

Europarlamentarul PNL susține că o soluţie în acest sens ar fi ca statul să acopere costurile acestei terapii

busoi_cristian-500x400

Fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Cristian Buşoi, a declarat, sâmbătă, că aproximativ 60% dintre bolnavii de cancer din România nu au acces adecvat la radioterapie.

Europarlamentarul PNL a precizat, sâmbătă, după terminarea conferinței „Drepturile pacienților bolnavi de cancer din Europa”, că bolnavii care au recomandare de radioterapie pot avea acces la aparate vechi sau pot fi nevoiţi să se înscrie pe liste de aşteptare pentru a primi tratamentul.

După calculele celor de la nivel european, şi într-un fel seamănă cu ceea ce estimam noi pe vremea când eram la Casa de Sănătate, în jur de 60% din pacienţi au în acest moment o problemă de acces la radioterapie. Fie trebuie să se ducă în centre private, şi cei mai mulţi evident nu-şi pot permite, fie nu fac deloc radioterapie, fie merg în străinătate. Oricum, e clar că sunt centre insuficiente şi sper ca programul Băncii Mondiale, care înţeleg că a început, să fie o bună oportunitate de a avea aparate noi în spitalele publice.

Cristian Bușoi
europarlamentar PNL

El a menționat că trebuie găsită o formulă, poate asemănătoarea cu cea aplicată în cazul dializei, ca statul să plătească costul real al radioterapiei centrelor private. Astfel, pacienţii nu vor mai fi nevoiţi să plătească nimic, iar costurile acestei terapii vor fi mai scăzute, pentru că va exista flux mai mare de pacienţi.

România are probleme importante în tratarea pacienţilor de cancer. Accesul la radioterapie cred că este cel mai scăzut dintre toate ţările europene. Aici este o chestiune pentru care trebuie repede găsită o soluţie, pentru că până la urmă atunci când sunt pacienţi în stadiul de a face radioterapie, cei mai mulţi dintre pacienţi chiar au o şansă de vindecare. (…) Medicamentele foarte scumpe, foarte inovative, pentru cazurile grave de cancer prelungesc supravieţuirea, îmbunătăţesc starea, trebuie folosite, trebuie promovate, poate multe dintre ele nu vindecă, dar pacienţii care au nevoie de radioterapie de cele mai multe ori au o şansă de vindecare şi neavând acces la radioterapie, e chiar o crimă să nu încerci să găseşti soluţii.

Cristian Bușoi
europarlamentar PNL

Potrivit europarlamentarului, în România, există peste 100.000 de bolnavi de cancer.

La rândul său, preşedintele Coaliţiei Europene a Pacienţilor Bolnavi de Cancer (ECPC), Francesco de Lorenzo, a declarat că a trimis o scrisoare comună premierului Victor Ponta, dar şi ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, prin care semnalează problemele bolnavilor de cancer din România.

D.M.