Braconieri prinși cu ajutorul dronelor / VIDEO

Autorităţile din Mexic au hotărât să folosească drone pentru a-i prinde pe braconierii care fură sute de mii de ouă depuse de broaştele ţestoase.

Polițiștii susțin că dronele le vor face misiunea mai uşoară, pentru că de multe ori, hoţii se fac nevăzuţi în vegetaţia de lângă plajă și nu mai pot fi identificați.

Țestoasele se întorc, an de an, pe plajele din sud-vestul Mexicului, mai exact din Oaxaca, pentru a-și lăsa ouăle în nisip.

Comerţul cu ouă şi carne de ţestoasă e ilegal în Mexic, de mai bine de 20 de ani, şi e pedepsit cu până la nouă ani de închisoare şi o amendă ce poate să ajungă la 11.000 de dolari. Cu toate acestea, se estimează că zeci de mii de țestoase de mare sunt ucise în fiecare an din cauza braconajului de ouă și a practicilor de pescuit ilegale. Doar anul trecut, pescari din Mexic au ucis aproximativ 2.000 de țestoase de mare pe cale de dispariție.

NICIUN COMENTARIU