7.9 C
București
joi, 15 aprilie 2021 - 11:40

Braşov: Un mort şi patru răniţi, în urma unui accident petrecut între Codlea şi Vlădeni

ambulanta

O persoană a murit şi patru au ajuns la spital, miercuri seară, în jurul orei 20.00, după ce şoferul unei maşini înmatriculate în Franţa, care circula între localităţile braşovene Codlea şi Vlădeni, a pierdut controlul autovehiculului şi a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu o dubă, potrivit mediafax.

În accident au fost implicate o dubă şi un autoturism care s-au ciocnit frontal. În urma impactului, o persoană și-a pierdut viața, iar alte patru, cu vârstele între 25 şi 30 de ani, toţi bărbaţi, au suferit diverse traumatisme şi fracturi, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, lt. Ciprian Sfreja.

La locul accidentului au intervenit două echipaje SMURD şi două ambulanţe, care au preluat răniţii şi i-au transportat la Spitalul Judeţean Braşov.

Accidentul s-a produs după ce şoferul unui autoturism Opel, înmatriculat în Franţa, a pierdut controlul maşinii într-o curbă, din cauza carosabilului acoperit cu polei şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Aceasta a ajuns pe contrasens, unde s-a ciocnit cu o dubă de 3,5 tone care circula din sens opus.

În urma impactului, pasagerul care se afla pe bancheta din spatele şoferului a murit pe loc, iar şoferul şi ceilalţi pasageri din autoturism au fost răniţi.

Circulaţia în zonă a fost blocată mai bine de o oră, iar traficul rutier a fost deviat de poliţiştii rutieri pe rute alternative.

D.M.