20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 16:38
No menu items!

Bosch își extinde afacerile pe segmentul vehiculelor electrice

spot_img

Tranzacția încheiată în acest sens de compania germană a fost finalizată la mijlocul lunii august, dar nu au fost dezvăluite detaliile financiare

Robert Bosch a cumpărat Seeo Inc, o companie cu sediul în SUA, ce a dezvoltat baterii litiu-ion de ultimă generație, care ar putea dubla autonomia mașinilor electrice.

Bateriile dezvoltate de Seeo pot fi folosite atât pentru alimentarea mașinilor electrice, cât și pentru stocarea energiei în clădiri – fie asociate cu panouri solare, fie atașate la rețeaua electrică.

Vehiculele electrice nu au reușit să câștige până acum foarte multi clienți, deoarece tehnologia actuală a bateriei limitează domeniul de funcționare a vehiculelor la aproximativ 480 de kilometri (300 mile), iar reincărcarea completă a bateriilor durează ore bune.

Tehnologia dezvoltată de cei de la Seeo ar putea contribui la creșterea densității de energie cu 50 – 100 la sută, ceea ce ar putea crește în mod semnificativ domeniul de funcționare a unui vehicul electric.

Seeo are o licență exclusivă de brevet de la Lawrence Berkeley National Laboratory, care ar putea ajuta Bosch să producă baterii ușoare la scară industrială.

Celulele avansate de litiu-polimer ale celor de la Seeo au o densitate de energie de 350 watt-oră pe kilogram – aproape de două ori nivelul bateriilor folosite la vehiculele electrice de astăzi.

Pachetele de baterii tradiționale folosesc pentru stocare energie electrochimică și sunt mai puțin sigure pe masură ce înmagazinează mai multă putere, până la punctul în care bateria poate lua foc.

Deoarece bateriile Seeo se bazează pe electroliți polimer solid non-reactivi sunt mai puțin predispuse la defecte.

Tranzacția între Bosch și compania americană a fost finalizată la mijlocul lunii august, dar nu au fost dezvăluite detaliile financiare.