13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 1:37
No menu items!

Boris Johnson, discurs amuzant la ONU despre Broscoiul Kermit și Miss Piggy

spot_img

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a stârnit hohote de râs la Adunarea Generală ONU, unde a susțiunut un discurs despre schimbările climatice și efectele acestora. Cu totul neașteptat, dar extrem de amuzant, Boris Johnson a făcut trimitere la Broscoiul Kermit din celebrul serial Păpușile Muppets.

„Deţinem o putere uimitoare de a schimba lucrurile, pentru a le schimba în bine, precum şi o putere uimitoare pentru a ne salva pe noi înşine”, a declarat Boris Johnson, liderul Partidului Conservator din Marea Britanie.

Atunci când Broscoiul Kermit a cântat «Nu e uşor să fii verde» – vă amintiţi de acel moment? -, vreau să ştiţi că el s-a înşelat. Chiar s-a înşelat. Pentru că este uşor şi, mai mult decât atât, este profitabil şi este corect să fii verde”, a adăugat prim-ministrul britanic.

Nu mai contează că el a fost, de asemenea, inutil de nepoliticos faţă de Miss Piggy, după părerea mea”, a mai spus Boris Johnson stârnit râsetele celor prezenți.

După acest moment comic, premierul britanic a psus că este nevoie de plantarea masvă de copaci pe Terra şi a promovat ideea producerii unei cantităţi mai mari de energie eoliană.

„Am plantat păduri întinse şi am instalat minunate turbine eoliene în câmpiile asanate din Doggerland, între Marea Britanie şi Olanda, în Marea Nordului”, a precizat el, referindu-se la o întindere de uscat care unea Marea Britanie de Europa continentală înainte de a fi acoperită de ape după creşterea nivelului mării în urmă cu câteva mii de ani.

„De fapt, producem atât de multă energie eoliană offshore, încât mă gândesc să îmi schimb numele în «Boreas» Johnson, în onoarea zeului nordic al vântului”, a glumit din nou politicianul britanic.

                                                                                            Cora Dumitrescu