13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 20:52
No menu items!

Boris Johnson anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei: „Putin nu va putea niciodată să își spele sângele ucrainean de pe mâini”

spot_img

Boris Johnson, premierul Marii Britanii, a anunțat joi, în Parlamentul britanic, noile sancțiuni impuse împotriva Rusiei în urma invaziei din Ucraina. Printre acestea se numără interzicerea în Marea Britanie a companiei aeriene ruse Aeroflot, înghețarea activelor băncii VTB și a altor 100 de entități și indivizi.

„Vladimir Putin va fi condamnat în ochii lumii și în ochii istoriei. Nu va putea niciodată să își spele sângele ucrainean de pe mâinile sale. Am tras concluzia că Putin a fost hotărât tot timpul să își atace vecinul.

Putin este un agresor mânjit de sânge care crede în cuceriri imperiale. Această aventură a lui Vladimir Putin trebuie să se termine cu un eșec.

Răspunsul trebuie să includă terminarea dependenței europene de gazul rusresc care l-a ajutat pe Putin să rămână la putere de multă vreme. Țările care fac împreună jumătate din economia lumii fac presiune.

Din punctul meu de vedere Marea Britanie anunță cel mai mare pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.

Înghețăm toate activele băncii VTB. Vom exclude băncile rusești din sistemul financiar din Europa.

Vom limita numărul de bani pe care cetățenii ruși îl vor putea depune în băncile din Marea Britanie”, a declarat Johnson. 

R. Dan