22.4 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 17:58
No menu items!

Bon Jovi îşi cere scuze fanilor din România pentru preastaţia din concert

spot_img

Mult aşteptatul concert susţinut de vedeta internaţională Bon Jovi a fost sub aşteptări.

Concertul susţinut în România, duminică, 21 iulie, face parte din Turneul european „This House is Not For Sale” al trupei Bon Jovi, însă nu s-a ridicat la nivelul celui susţinut în urmă cu opt ani.

Organizarea concertului a fost impecabilă, la fel şi evoluţia trupei, însă Bon Jovi a avut probleme cu vocea şi a încheiat concertul cu 30 de minute mai devreme.

Aproximativ 50.000 de oameni l-au acompaniat la cele mai cunoscute piese, însă cei prezenţi au fost dezamăgiţi pentru că vedeta americană a eliminat din concert piese mult aşteptate ca „Always”, „Bed of Roses”, „In These Arms”.

Din păcate, vocea nu l-a mai ajutat şi trupa şi-a încheiat concertul cu 30 de minute mai devreme, nu îniante ca Bon Jovi să-şi ceară scuze fanilor din România. Solistul în vârstă de 57 de ani a spus: „Îmi pare rău că nu am fost chiar pe ritm”.

În peste 35 de ani de carieră, albumele trupei americane au fost vândute în peste 130 de milioane de copii, aceasta susţinând mai mult de 2.800 de concerte.