6.2 C
București
joi, 28 octombrie 2021 - 9:17

Bogdan Oprea: SRI nu l-a informat pe președinte despre scandalul de șantaj

spot_img

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale a precizat joi că Serviciul Român de Informații (SRI) nu l-a informat pe Traian Băsescu despre scandalul în care era implicat fratele lui

Coldea_Maior_Basescu_SZ

Serviciul Român de Informaţii (SRI) nu l-a informat pe preşedintele Traian Băsescu cu privire la aranjamentele fratelui acestuia, Mircea Băsescu, cu familia interlopului Sandu Anghel, a declarat purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Oprea.

La finalul declaraţiei de presă, Băsescu a fost întrebat de un jurnalist dacă a fost informat de SRI cu privire la aranjamentele dintre Mircea Băsescu şi fiul lui Sandu Anghel, la întrebare răspunzând purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, şi nu preşedintele.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, joi, într-o declaraţie de presă, că nu a avut niciodată vreo discuţie cu fratele său, Mircea Băsescu, referitoare la sprijinirea interlopului Bercea Mondial, în procesele pe care acesta le are.

R.D.