BNR estimează o inflație de 0,2% la finalul lui 2015, pericol de deflație

BNR sare în ajutorul băncilor comerciale și, începând de vineri, le împrumută mai ieftin în lei

Isărescu propune consultări cu finanțatorii internaționali pentru cuantificarea efectelor politicii fiscale

 bnr

Banca Națională a României a revizuit în jos prognoza de inflație pentru finalul acestui an la 0,2%, cu 1,9 puncte procentuale față de estimarea din februarie.

Raportul trimestrial asupra inflației prezentat vineri prognozează pentru 2016 o inflație de 1,9%, revizuită în scădere cu 0,5 puncte procentuale.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat că inflația va fi în jur de zero din iunie 2015 până în mai 2016 pe fondul reducerii de la 1 iunie a TVA la alimente de la 24% la 9%.

Acesta a precizat că prognozele nu au inclus reducerea cotei generale de TVA de la 24% la 20% prevăzută în proiectul de modificare a Codului Fiscal. În acest context, Isărescu a afirmat că guvernul ar trebui să poarte o ” discuţie serioasă şi tehnică” cu experţii FMI şi ai Comisiei Europene, înainte de reducerea cotei generale de TVA, din ianuarie 2016.

Cristian Socol, consilierul premierului pe probleme macroeconomice, a afirmat că inflația zero și chiar posibile perioade de deflație presupun un consum mai ridicat pentru români și o mărire a puterii de cumpărare, potrivit Agerpres.

Deflația presupune scăderea indicelui prețurilor și este periculoasă pentru creșterea economică, întrucât firmele și companiile își opresc investițiile, așteptând ca valoarea banilor pe care îi dețin să crească.

NICIUN COMENTARIU