9.9 C
București
duminică, 25 septembrie 2022 - 4:45
No menu items!

BMW – record de vânzări pentru luna ianuarie la nivel mondial

spot_img

BMW – record de vânzări pentru luna ianuarie la nivel mondial

Grupul auto german BMW, cel mai mare producător mondial din gama premium, a anunțat că vânzările în luna ianuarie au crescut cu 9,9%, la 123.276 de unități, un record pentru această lună.

Principalul vector de creștere a fost din nou China, cea mai mare piață a grupului, unde vânzările pentru brandurile BMW, Mini și Rolls-Royce au avansat cu 14,7%, până la 30.400 de unități, potrivit agenției Reuters. ”Ne propunem în continuare creșterea vânzărilor mondiale pentru 2013, avem ca țintă un nou record, pentru al treilea an consecutiv”, a declarat Ian Robertson, directorul de vânzări pentru BMW.

Evoluția separată a brandurilor arată că vehiculele BMW au înregistrat un avans de 11,5%, iar vehiculele Mini – de 0,6%. Principalii concurenți pe piața mondială pentru BMW pe segmentul premium sunt Mercedes, Audi și Lexus. Brandurile europene au înregistrat creșteri în ultimii ani, bazându-se pe forța piețelor emergente din Asia, pentru a putea atenua impactul crizei din Zona Euro.

V.B.