Blestemul căzut asupra mamei Monicăi Gabor, infirmat de ancheta procurorilor. DOCUMENT

monica gabor

Procurorii susţin că în apropierea peşterii Polovragi (județul Gorj) se petrec des accidente, însă nu poate fi găsită o altă cauză decât neatenţia victimelor care sunt avertizate, prin semnalizări speciale, că se află într-o zonă periculoasă. Pentru soluţionarea dosarului morții Veronicăi Bulai (mama surorilor Monica și Ramona Gabor – n.r.), anchetatorii au făcut inclusiv expertize geologice pentru a determina natura terenului din care s-a desprins bolovanul ucigaş.

CITEȘTE AICI REFERATUL PROCURORILOR

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci au închis dosarul morţii Veronicăi Bulai, lovită de o rocă de şapte kilograme, în faţa peşterii Polovragi. Soluţia, dispusă după patru luni de anchetă: moartea femeii a fost un accident determinat de cauze naturale, care nu poate fi imputat altcuiva decât victimei.

Decesul nu a fost determinat de culpa unei persoane, ci de cauze naturale. În zonă sunt numeroase avertizări că au loc căderi de pietre. Este o zonă sălbatică.

Dumitru Dobre
prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci

Anchetatorii susţin că foarte aproape de locul în care şi-a pierdut viaţa mama surorilor Gabor a murit, la doar o săptămână distanţă, şi un bărbat în vârstă de 40 de ani. Victima şi-a pierdut echilibrul şi s-a prăbuşit într-o prăpastie în timp ce încerca să găsească un unghi mai bun pentru o fotografie de grup. Bărbatul făcea parte dintr-un grup de turişti care urma un traseu spiritual pe urmele Zeului Zamolxis.

Maia Constantin

NICIUN COMENTARIU