19.1 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 8:17
No menu items!

Biserica Ortodoxă pregătește “Marșul familiei” – cel mai mare din istoria sa recentă

spot_img

Biserica Ortodoxă Română (BOR) a anunțat, vineri, organizarea, pe 25 martie, a unui marş la nivel naţional pentru susţinerea valorilor familiei creştine tradiţionale.

Este pentru prima oară când BOR organizează o manifestaţie de asemenea amploare.

Decizia a fost luată în şedinţa de joi a Sfântului Sinod care, totodată, şi-a reînnoit apelul la dialog şi responsabilitate socială, în contextul protestelor masive din ultima perioadă, după adoptarea de către guvern a ordonanţei de modificare a Codurilor Penale.

Potrivit unui comunicat de presă al Patriarhiei, în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, condusă de Patriarhul Daniel, s-a decis „binecuvântarea şi sprijinirea organizării la nivel naţional a Marşului pentru viaţă 2017 – „Ajută mama şi copilul. Ei depind de tine”. Acest eveniment se va desfăşura în după-amiaza zilei de sâmbătă, 25 martie 2017 (sărbătoarea Bunei Vestiri). Prin acest eveniment se mărturisesc, la nivelul tuturor eparhiilor Patriarhiei Române, valorile familiei creştine tradiţionale”.

De asemenea, „în contextul fenomenului emigraţiei actuale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îi îndeamnă pe toţi părinţii care lucrează în străinătate fie să ia copiii cu ei, fie să se întoarcă acasă la copii, întrucât aceştia suferă în mod deosebit din cauza lipsei prezenţei fizice şi afective a părinţilor”, se mai arată în comunicat.

În contextul protestelor care continuă în toată România, pentru a doua oară într-o săptămână, BOR a reluat apelul la „rugăciune, dialog şi responsabilitate socială pentru a fi depăşite stările conflictuale din societatea de azi”.

Apelul BOR a fost lansat pentru prima dată pe 3 februarie, când Biserica și-a arătat susținerea față de DNA și de protestatarii din Piața Victoriei.

R.D.