15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 16:46
No menu items!

BioNTech anunță noi variante ale Covid-19: ”Virusul va continua să sufere mutaţii, iar alte variante circulă deja în lume”

spot_img

Ugur Sahin, directorul BioNTech, companie farmaceutică aflată la originea primului vaccin pe baza tehnologiei ARN mesager a informat, joi, că trebuie ca lumea să fie pregătită să înfrunte noile variante ale SARS-CoV-2, virus alături de care va trebui să trăim încă mulţi ani de acum încolo, informează AFP, conform Agerpres. ”Vor veni alte variante, întrucât virusul va continua să sufere mutaţii, iar acestea circulă deja în lume” a spus Sahin.

Dar ”învăţăm tot mai mult şi suntem din ce în ce mai bine pregătiţi”, a adăugat cercetătorul, care a mai spus că trebuie să acceptăm faptul că vom trăi în următorii zece ani alături de virus.

Laboratorul german pe care Sahin îl conduce a dezvoltat, în colaborare cu gigantul american Pfizer, unul dintre cele două vaccinuri ARN mesager disponibile în prezent pe piaţă. BioNTech pregăteşte o nouă versiune adaptată la varianta Omicron.

După primele valuri ale pandemiei, variantele Delta şi apoi Omicron s-au aflat la originea unor noi focare epidemice declanşate în numeroase ţări.

”Ajungem într-o fază în care societatea înţelege tot mai bine cum să facă faţă virusului”, a mai susţinut cofondatorul BioNTech.

Datele unui studiu clinic în curs referitor la vaccinul adaptat pentru varianta Omicron vor fi disponibile ”efectiv” în martie, a mai precizat acesta.

El a declarat pentru publicaţia Bild că serul ar putea fi livrat în aprilie sau mai dacă este necesar, în contextul în care multe ţări preconizează relaxarea sau au renunţat deja la restricţiile împotriva pandemiei.

Germania şi-a luat angajamentul ca până pe 20 martie să suprime ”o mare parte” din restricţiile în vigoare în prezent.

Multe ţări europene precum Marea Britanie şi Franţa au renunţat la numite restricţii legate de COVID-19, deşi contextul sanitar este în continuare tensionat.

Ţările de Jos au anunţat marţi, iar Austria şi Elveţia miercuri, calendarul de revenire progresivă la normalitate. Norvegia şi Danemarca sunt în faze mai avansate şi au renunţat deja în ultimele săptămâni la cea mai mare parte dintre restricţii.