18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 15:24
No menu items!

BEx la PNL luni seară. Se discută varianta ca Nicolae Ciucă să își depună mandatul

spot_img

Biroul Executiv al PNL se reunește luni seară, la ora 20, în ședință online pentru a discuta variantele posibile pentru Guvernul Ciucă, inclusiv cea a depunerii mandatului de către premierul desemnat.

Conducerea PNL va discuta toate variantele posibile pe care le are Guvernul propus de Nicolae Ciucă în Parlament, având în vedere că atât PSD, cât și USR au anunțat, luni, că nu vor vota guvernul minoritar propus.

Marți sunt programate în Parlament, la comisiile de specialitate, audierile miniștrilor propuși de Nicolae Ciucă, pentru avizul necesar votului de învestitură, ce va avea loc miercuri.

Tot luni după-amiză, filiala PNL Satu Mare a cerut conducerii partidului ca premierul desemnat să își depună mandatul să se încerce refacerea coaliției cu USR. Conform unor surse politice, și alte filiale ar fi cerut același lucru, dar nu au adoptat o rezoluție finală, ca filiala de la Satu Mare.

Marilena Nedelcu