11.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 22:34
No menu items!

Berlusconi, cu sechele după COVID. A fost internat la 10 zile după externarea din spital

spot_img

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost spitalizat din nou, marţi, din cauza unor sechele COVID-19, la doar zece zile după ce a fost externat din acelaşi spital.

 
Silvio Berlusconi, în vârstă de 84 de ani, a fost internat la Spitalul San Raffaele din Milano (nord), au declarat pentru AFP surse din cadrul Partidului acestuia Forza Italia.

 

El a fost externat din acelaşi spital la 1 mai, după ce a fost internat timp de peste trei săptămâni, tot pentru tratarea unor sechele COVID, boală pe care a contractat-o în septembrie.

 

În martie, Berlusconi, care a fost supus unei importante operaţii pe cord deschis în 2016, a fost internat timp de mai multe zile în spitalul milanez, în mod oficial în vederea unor controale medicale prevăzute.

În februarie, Berlusconi a petrecut o noapte la un spital, după ce a căzut, un incident fără gravitate.

În ianuarie, el a fost internat timp de mai multe zile la Centrul cardio-toracic din Monaco, în urma unor probleme de aritmie cardiacă.

În septembrie, Berlusconi a fost spitalizat din cauza unei infecţii pulmonare cauzată de COVID-19.