6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 6:49
No menu items!

BERD pune la dispoziția IMM-urilor din România credite de 80 de milioane de euro

spot_img

BERD pune la dispoziția IMM-urilor din România credite de 80 de milioane de euro

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a acordat BCR un împrumut de 80 de milioane de euro, pentru sub-creditarea întreprinderilor mici și mijlocii. Cea mai mare parte a creditelor vor fi acordate în lei.

“O mare parte din acest parteneriat de finanţare este în monedă locală, conform strategiei noastre de a elimina treptat potențialele surse de vulnerabilitate care apar ca urmare a creditării în valută. Cred că vom găsi oportunități sustenabile pentru a profita din plin de aceste tip atractiv de finantare”, a declarat Tomas Spurny, CEO al BCR.

BCR va acorda finanțare IMM-urilor sub forma de credite de investiții, facilități de creditare, credite pentru capital de lucru, finanțare pentru leasing, factoring și alte instrumente de finanțare, cu accent special pe agricultură și agri-business. Creditele acordate companiilor vor fi disponibile atât în euro cât și în lei.

BCR a finanțat peste 10.000 de proiecte ale IMM-urilor (din fonduri proprii sau din fonduri împrumutate de la instituțiile financiare internaționale), pentru care valoarea totală cofinanțată a fost de peste 1 miliard de euro.

Împrumutul de 80 de milioane de euro acordat de BERD face parte din Planul Comun de Acțiune al Instituțiilor Financiare Internaționale pentru creșterea economică în Europa Centrală și de Sud-Est, lansat în noiembrie 2012.

”Acest plan este un răspuns direct la impactul continuu al problemelor din zona euro asupra economiilor din Europa emergentă și include angajamente în valoare totală de peste 30 de milarde de euro, pe o perioadă de doi ani”, a transmis BERD. Împrumutul va fi acordat în două tranșe egale.

foto: euobserver.com

Cosmina Croitoru