15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 19:25
No menu items!

BERD a cumpărat 4,99% din acţiunile Bursei de Valori Bucureşti

spot_img

 Banca a investit peste 2,6 milioane de euro

berd

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a cumpărat 4,99% din acţiunile Bursei de Valori Bucureşti (BVB), cu scopul de a sprijini dezvoltarea pieţei de capital, a anunţat miercuri instituţia financiară internaţională.

La preţul de marţi, de 30,6 lei/titlu, pachetul de acţiuni cumpărat de BERD valorează 11,7 milioane lei (2,64 milioane euro).

“Bursa de Valori Bucureşti îşi propune să acţioneze ca un catalizator în finanţarea economiei ţării. În calitate de acţionar, BERD va contribui la dezvoltarea, în continuare, a guvernanţei corporative la Bursa de Valori Bucureşti şi la companiile listate pe Bursă. Vom munci pentru a defini Bursa de Valori Bucureşti ca o bursă de referinţă pentru emitenţii şi brokerii români, precum şi pentru investitorii cu un apetit pentru acţiunile româneşti şi alte instrumente financiare”, a declarat Phil Bennett, prim- vicepreşedintele BERD.

Investiţia BERD în infrastructura pieţei de capital din România este parte a strategiei pe termen lung a băncii de a dezvolta piaţa de capital locală prin investiţii, consultanţă tehnică şi suport pentru reformă, potrivit comunicatului BERD.

BERD lucrează cu BVB pentru a îmbunătăți Codul de Guvernanță Corporativă pentru companiile listate.

Planul nostru este de a construi o piață de capital modernă, performantă, cu Bursa de Valori București în centrul acesteia. Ne dorim ca aceasta să devină centrul financiar pentru Europa de Sud-Est, un nou centru de afaceri și inovare și, astfel, să îmbogățim climatul investițional din regiune. Sunt mândru ca BVB are un nou acționar din lumea financiară, care demonstrează valori esențiale pentru creștere economică și dezvoltare durabilă

Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB

 În România, BERD a subscris recent la ofertele publice iniţiale ale distribuitorului de energie electrică Electrica şi producătorului de gaze naturale Romgaz şi a participat la toate emisiunile de obligaţiuni din ultimii doi ani.

BVB este listată pe propria piaţă reglementată din anul 2010. În septembrie, la BVB erau listate 83 de companii, inclusiv OMV Petrom, Romgaz, Fondul Proprietatea, BRD Groupe Société Générale, Banca Transilvania, Electrica şi Transgaz. Capitalizarea totală a pieţei este de circa 30 miliarde de euro.

BERD este deținută de 64 de țări și de două instituții interguvernamentale.