19 C
București
vineri, 5 martie 2021 - 17:51

Beatrice Mahler, detalii despre incidentul de la “Marius Nasta”: singurul pompier angajat e în concediu de mai bine de 6 luni

Managerul Institutului ”Marius Nasta”, dr. Beatrice Mahler, a explicat, luni dimineața, că instituția are un pompier angajat, dar acesta este mai mult în concediu, de mai bine de 6 luni. Potrivit managerului, pacienții și personalul unității medicale nu au fost în pericol duminică seară. 

”Până în acest moment nu au venit echipele ISU, echipamentul aparține celor de la ISU și ei vor decide în acest sens. În acest moment sunt controalele normale, dar ne bucurăm pentru faptul că pacienții și personalul medical nu au pățit nimic.

Pacienții care erau în unitatea mobilă sunt îngrijiți de medicii din unitatea mobilă. Sunt pacienți cu probleme grave, pacienți cu alte comorbidități, dar medicii sunt instruiți să aibă grijă de pacienți cu astfel de probleme.

Colegii mi-au explicat că s-a văzut fum, a existat o flacără, dar incendiul s-a stins foarte rapid, nu a fost utilizat nici măcar extinctorul din zonă. Există un pompier angajat la Institutul ”Marius Nasta”, dar, de mai bine de 6 luni, este în concedii, mă rog (…) Concedii medicale, concediu de odihnă, de aproape 6 luni. Este foarte greu, ca manger, să lucrezi cu persoane care efectiv nu vor să facă treabă, nu vor să se implice. Degeaba îți dorești să găsești soluții, să faci lucrurile să meargă, dacă unii efectiv nu vor. Este și foarte greu să sancționezi astfel de persoane, cred că este nevoie de o reevaluare a legislației în acest sens”, a explicat Beatrice Mahler.

Patru pacienți din cei șapte aflați în unitatea mobilă ATI de la Institutul “Marius Nasta”, unde duminică seara avut loc un incident, se află la terapie intensivă, unul fiind într-o stare ceva mai gravă, iar trei se află în secțiile COVID ale spitalului, a mai anunțat managerul Beatrice Mahler.

„Pacienții și personalul nu au fost în pericol”, a spus Mahler, care a precizat că „emoția și teama predomină în spitale, orice miros de fum sau de material ars crează panică și controale, indiferent de ora din zi și din noapte”.

Un incident a avut loc duminică seara la unitatea mobilă ATI de la Spitalul Marius Nasta, iar două femei și cinci bărbați au fost evacuați.