22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 13:31
No menu items!

Barack Obama: „Vom distruge Statul Islamic” / VIDEO

spot_img

Președintele SUA, Barack Obama, şi-a expus duminică strategia privind o înfrângere a Statului Islamic (SI), dar fără să prezinte vreo schimbare în politica Statelor Unite în lupta împotriva a ceea ce a catalogat drept o „nouă fază” a ameninţării teroriste, după atacul armat din California, relatează Reuters online.

Într-un rar discurs pe care l-a susţinut în Biroul Oval, președintele american a încercat să liniştească opinia publică, tot mai îngrijorată în legătură cu lupta împotriva jihadismului, care până nu demult părea să se poarte în străinătate. Însă aceste declaraţii nu au reuşit să-i calmeze pe criticii săi republicani, care-l acuză de mult timp că subestimează puterea militanţilor.

Pe un ton măsurat, Obama şi-a folosit cele 14 minute ale intervenţiei televizate pe postul naţional, pentru a trasa, cu atenţie, o linie între ceea ce va face şi ce nu va face.

Barack Obama s-a angajat, de exemplu, să-i „vâneze pe conspiratorii terorişti” oriunde s-ar afla. Însă „nu trebuie să ne lăsăm atraşi din nou într-un război terestru îndelungat şi costisitor în Irak şi Siria”, a subliniat el.

Obama a susţinut acest discurs la patru zile după ce Syed Rizwan Farook, în vârstă de 28 de ani, născut în Statele Unite, şi soţia sa pakistaneză Tashfeen Malik, în vârstă de 29 de ani, au deschis focul în timpul unei petreceri a unor funcţionari publici la San Bernardino, în California, omorând 14 oameni. Cuplul a fost ucis câteva ore mai târziu într-un schimb de focuri cu poliţia.

Președintele SUA a condamnat atacul drept „un act terorist menit să omoare oameni nevinovaţi„. Dar, în opinia lui, drama de la San Bernardino a arătat că „ameninţarea teroristă a evoluat într-o nouă fază”, în contextul în care SI a folosit Internetul pentru a „otrăvi minţile” unor potenţiali atacatori.

Barack Obama a făcut totodată o legătură între securitatea naţională şi necesitatea unui control asupra armelor de foc în urma acestui ultim atac armat în masă.

Însă Obama, a cărui reţinere contrastează puternic cu declaraţiile înflăcărate ale preşedintelui francez Francois Hollande de după atacurile de la Paris, care a promis un răspuns „nemilos”, a subliniat că nu există nicio dovadă a faptului că atacul din California a fost comis de vreo grupare militantă din străinătate sau că ar face parte dintr-un complot intern mai larg.

Cu toate acestea, el a încercat să arate că administraţia gestionează criza, în pofida noilor probleme ridicate de apărarea ţării faţă de extremismul intern.

„Ameninţarea terorismului este reală, dar o vom depăşi”, a subliniat preşedintele american.

Criticii republicani ai lui Obama, inclusiv candidaţii republicani în alegerile prezidenţiale, i-au atacat imediat discursul, al treilea pe care l-a susţinut în Biroul Oval de când a fost ales preşedinte, în ianuarie 2009.

„Oamenilor le este frică şi nu doar din cauza acestor atacuri, ci şi din cauza unui sentiment tot mai puternic potrivit căruia avem un preşedinte care este complet copleşit de ele”, a declarat pentru Fox News senatorul Marco Rubio din Florida, un candidat la obţinerea învestiturii republicane în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2016.

Apel la Silicon Valey şi relansarea dezbaterii cu privire la viaţa privată online

În discursul său, Obama a îndemnat Silicon Valley să ajute în răspunsul la ameninţarea reprezentată de grupările militante care folosesc social media şi comunicaţiile electronice pentru a planifica şi promova violenţa, relansând astfel o dezbatere cu privire la viaţa privată online.

El s-a folosit totodată de această ocazie pentru a pleda, din nou, în favoarea controlului asupra armelor de foc, un subiect în care întâmpină opoziţia republicanilor, în pofida numeroaselor atacuri armate comise în timpul preşedinţiei sale.

„Este necesar, de asemenea, să îngreunăm posibilitatea ca oamenii să cumpere arme puternice de asalt ca cele folosite la San Bernardino”, a îndemnat Obama. „Ceea ce putem face – şi trebuie să facem – este să facem aşa încât să fie mai greu ca ele să ucidă”, a adăugat el. Un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei a declarat că preşedintele nu intenţionează să viziteze imediat San Bernardino.

Totodată, Obama a atras atenţia în legătură cu o reacţie exagerată faţă de ameninţarea militantă internă.

„Nu ne putem întoarce unii împotriva altora şi să permitem ca această luptă să fie definită ca un război între America şi islam”, a spus el, referindu-se la retorica incendiară a candidatului republican la preşedinţie Donald Trump, criticat pentru că exploatează aceste frici împotriva comunităţii musulmane.

Având în vedere că acest cuplu din California nu se afla pe „radarul” securităţii naţionale americane înainte să lanseze atacul armat de miercuri, Obama se confruntă cu provocarea de a convinge publicul american de faptul că face tot ceea ce poate în faţa evoluţiei ameninţării militante.

Există tot mai multe probe care arată că cei doi erau nişte „lupi singuratici” care ar fi fost radicalizaţi de propaganda SI şi care apoi ar fi acţionat independent, ceea ce a îngreunat şi mai mult depistarea lor de către autorităţi.

Masacrul de săptămâna trecută, în cazul în care se va dovedi că a avut legături sau a fost motivat de către militantismul islamist străin, ar fi cel mai sângeros incident de acest tip comis pe teritoriul american, în timpul preşedinţiei lui Obama, de la atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.

Obama a susţinut acest discurs în contextul unor presiuni tot mai mari din partea republicanilor şi chiar a unor democraţi în vederea unui răspuns mai dur faţă de SI, în contextul în care atacul de la San Bernardino a provocat temeri în rândul americanilor cu privire la ameninţarea unor noi atacuri în Statele Unite.

Obama a susţinut ultimul discurs în Biroul Oval – un simbol al puterii preşedintelui – în august 2010, când a salutat încheierea operaţiunilor americane de luptă în Irak, una dintre cele mai importante promisiuni pe care le-a făcut în campania electorală.

Însă politica sa a fost modificată din cauza ascensiunii meteorice a Statului Islamic.

Obama a mobilizat, de la sfârşitul anului trecut, aproximativ 3.500 de militari americani în Irak, într-o misiune de formare şi consiliere. Pentagonul a anunţat săptămâna trecută că trimite împotriva SI o importantă forţă expediţionară, de câteva zeci de membri din cadrul operaţiunilor speciale. Însă criticii îndeamnă la o acţiune mai agresivă.

Între altele, Obama a cerut Congresului să adopte o lege care să le interzică celor ce figurează pe lista Guvernului cu persoane vizate de interdicţia de a zbura să cumpere armament. Acest lucru nu i-ar fi oprit însă pe atacatorii din California, care nu se aflau pe vreo listă guvernamentală în domeniul supravegherii terorismului.