13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 2:07
No menu items!

Barack Obama a depus jurământul pentru al doilea mandat

spot_img

Barack Obama a depus jurământul pentru a-l doilea mandat

Preşedintele SUA, Barack Obama, a depus, duminică, jurământul pentru al doilea mandat de patru ani la conducerea Statelor Unite ale Americii, în timpul unei ceremonii care s-a desfășurat în Salonul Albastru de la parterul Casei Albe.

Ținând mâna dreaptă ridicată pentru jurământul ce a fost depus în faţa preşedintelui Curţii Supreme John Roberts, al 44-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, a afirmat “Eu, Barack Hussein Obama, jur solemn să-mi îndeplinesc cu fidelitate funcţiile de preşedinte al SUA, şi, cu toată măsura mijloacelor de care dispun, să păstrez, să protejez şi să apăr Constituţia SUA”.

La ceremonie au asistat Prima Doamnă a SUA, Michelle Obama, fiicele cuplului prezidenţial Sasha şi Malia şi câţiva ziarişti. Preşedintele a depus jurământul punând mâna stânga pe Biblia familiei soţiei sale Michelle, care a adus cartea sfântă.

Reales de către poporul american la 6 noiembrie 2012, Barack Obama îşi începe cel de-al doilea şi ultimul mandat de patru ani, care va avea ca priorităţi soluţionarea impasului bugetar, votarea restricţiilor privind vânzările de arme de foc şi reformarea legilor privind imigraţia.

C.I.