3.1 C
București
marți, 7 decembrie 2021 - 23:34
No menu items!

Bank of Cyprus cere guvernului să aprobe planul UE, altfel sistemul bancar al Ciprului se prăbușește

spot_img

 Bank of Cyprus cere guvernului să aprobe planul UE, altfel sistemul bancar al Ciprului se prăbușește

Bank of Cyprus, cea mai mare instituţie cipriotă de creditare, a solicitat vineri guvernului de la Nicosia să adopte de urgență propunerea de impozitare a depozitelor bancare de peste 100.000 de euro, avertizând că în caz contrar întregul sistem bancar al Ciprului se va prăbuşi.

“De când a fost evident că nu există soluţii alternative nu mai trebuiau să existe întârzieri suplimentare în adoptarea propunerilor creditorilor internaţionali, UE, BCE şi FMI”, potrivit comunicatului Bank of Cyprus.

Uniunea Europeană a dat Ciprului termen până luni să găsească cele 6 miliarde de euro care ar urma să completeze planul său de sprijin de 10 miliarde de euro, fără de care sistemul financiar cipriot riscă să se prăbuşească, ceea ce ar atrage excluderea sa din zona euro.

Ultimatum intervine într-un moment în care clasa politică cipriotă încearcă să elaboreze un plan B de strângere a fondurilor, după eşecul unui prim proiect care a fost respins marţi de parlamentari ciprioţi.

C.I.