7.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 4:32
No menu items!

Bancnota de 20 de lei intră în circulație începând de astăzi

spot_img

Banca Naţională a României (BNR) pune în circulaţie, de la 1 decembrie 2021, o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei, fiind prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu.

„Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susţinere la nivelul societăţii, susţinându-se consolidarea egalităţii de gen şi a rolului major al personalităţilor feminine în istoria şi societatea românească”, precizează BNR, într-un comunicat remis AGERPRES.

Totodată, începând cu 1 decembrie 2021, Banca Naţională va lansa în circuitul numismatic replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881.

Detaliile privind replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881 sunt prezentate în Circulara nr. 28 din 19 noiembrie 2021.

Tirajul pentru această emisiune numismatică este de 30.000 bucăţi.

Preţul de vânzare al replicii pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881 este de 100,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare.