7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 11:14
No menu items!

Ban Ki-moon este la Bagdad pentru a discuta despre conflictul din Siria

spot_img

 Ban Ki-moon

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a sosit luni la Bagdad pentru discuții cu înalți responsabili irakieni, printre care și premierul Nuri al-Maliki, pe tema războiului din Siria, pe fondul violențelor din provincia irakiană al-Anbar, informează AFP.

Ban Ki-moon se va întâlni cu Maliki și cu ministrul de externe Hoshyar Zebari înainte de a susține o conferință de presă. Potrivit unui comunicat al biroului lui Maliki, discuțiile se vor concentra pe situația din Orientul Mijlociu și în special pe războiul din Siria.

Vizita secretarului general al ONU are loc în perspectiva conferinței de pace numite Geneva II consacrată situației din Siria, prevăzută la 22 ianuarie, care va reuni în jurul aceleiași mese regimul și opoziția pentru a discuta despre o ipotetică tranziție politică, în conformitate cu o înțelegere semnată la 30 iunie 2012 la Geneva, dar niciodată pusă în aplicare.

Totodată, această vizită intervine în condițiile în care sute de persoane înarmate, printre care jihadiști din cadrul Statului Islamic din Irak și Levant (EIIL, cu legături cu al-Qaida), au preluat recent controlul asupra orașului Fallujah și a unor cartiere din Ramadi, două localități situate la vest de Bagdad. Conform unei efectuate de AFP în baza surselor medicale și oficiale, confruntările, declanșate la 30 decembrie după degajarea la Ramadi a unei adunări de protestatari suniți antiguvernamentali, s-au soldat cu peste 250 de morți.

C.A.