15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 14:41
No menu items!

Bacterie periculoasă descoperită în Dunăre, la Brăila. Ce este Clostridium Perfringens şi ce efecte are

spot_img

Autorităţile din Brăila sunt în alertă după ce în Dunăre a fost descoperită o bacterie periculoasă – Clostridium Perfringens.

Autorităţile din judeţul Brăila s-au reunit de urgenţă, miercuri seară, după ce operatorul de apă a constatat o fluctuaţie a valorilor înregistrate pentru indicatorul Clostridium Perfringens în apa brută captată din Fluviul Dunărea. Valorile au fost înregistrate la Staţia de Tratare Apă Potabilă Gropeni, dar specialiştii afirmă că apa potabilă furnizată populaţiei a întrunit şi întruneşte parametrii.

”Urmare a informării transmisă de către Direcţia de Sănătate Publică Brăila, cu privire la faptul că operatorul unic Compania de Utilităţi Publice Dunărea Brăila a constatat o fluctuaţie a valorilor înregistrate pentru indicatorul Clostridium Perfringens în apa brută captată din Fluviul Dunărea, la Staţia de Tratare Apă Potabilă Gropeni, prefectul Judeţului, Iulian Timofei a convocat o şedinţă de lucru cu reprezentanţii conducerii Direcţia de Sănătate Publică Brăila, Gărzii de Mediu – Comisariatul Judeţean Brăila, Serviciului de Gospodărire a Apelor Brăila, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dunărea Brăila”, a transmis, miercuri seară, Prefectura Brăila.

Prefectul judeţului, Iulian Timofei, a transmis că apa furnizată populaţiei este potabilă, dar s-au dispus măsuri.

”Apa potabilă furnizată populaţiei a întrunit şi întruneşte parametrii de potabilitate, neexistând nici un risc pentru sănătatea populaţiei. Operatorul unic Compania de Utilităţi Publice Dunărea Brăila a luat măsurile necesare pentru ca acest indicator Clostridium Perfringens să nu apară în apa potabilă”, a transmis prefectul de Brăila.

Acesta a anunţat şi principalele măsuri de strictă necesitate dispuse:

  • evitarea consumului de apă brută din Fluviul Dunărea,
  • evitarea consumului de alimente în formă crudă dacă acestea au fost spălate în prealabil cu apă brută ce provine din Fluviul Dunărea,
  • în cazul apariţiei simptomelor specifice – diaree (la 6 – 24 ore de la contaminare, dar cel mai adesea 8 – 12 ore), dureri abdominale, se recomandă prezentarea la medicul de familie pentru stabilirea diagnosticului şi recomandarea tratamentului optim.

Începând de astăzi se va realiza monitorizarea suplimentară prin recoltarea de probe de apă potabilă la ieşirea din staţiile de tratare a apei din Gropeni şi Chiscani.

Prefectura Brăila a precizat că, până la acest moment, nu au fost raportate cazuri cu simptomatologie specifică.

Ce este bacteria Clostridium Perfringens şi ce efecte are asupra oamenilor

Clostridium Perfringens este o bacterie care produce toxine extrem de dăunatoare pentru oameni. Clostridium perfringens şi toxinele sale sunt găsite peste tot în mediul înconjurător.

Intoxicaţiile alimentare cu Clostridium Perfringens sunt destul de comune şi adesea confundate cu gripa de 24 de ore.

Oamenii încep să se simtă rău la cel mult 24 de ore după ingerarea bacteriei. Stările sunt asociate cu dureri de stomac şi crampe abdominale, urmate de diaree.

Greaţa este, de asemenea, un simptom frecvent. Febra şi vărsăturile nu apar în mod normal, însă nu sunt excluse. Se poate ajunge şi la deces, însă în cazuri extrem de rare.

Clostridium Perfringens produce o multitudine de exotoxine şi invazine şi cauzeaza infecţii ale rănilor. Bacteria mai produce şi o enterotoxină şi este o cauză importantă a intoxicaţiei alimentare. De obicei, această bacterie se întâlneşte în alimente impropriu sterilizate în care au germinat endospori.

                                                                                                                  Adina Silav