10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 14:45
No menu items!

Bacalaureatul profesional, repetent şi trimis la comisie

spot_img

Proiectul de lege privind bacalaureatul profesional, trimis spre reexaminare de către preşedintele Traian Băsescu, nu a întrunit numărul necesar de voturi în sesiunea de vot final, prin urmare va fi retrimis la comisia de învăţământ, a anunţat marţi deputatul PSD Georgian Pop.

Articolul 135 din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că dacă raportul comisiei este de respingere iar în plen, la votul final, nu se întruneşte numărul necesar de voturi, acel proiect se reîntoarce la comisii, a explicat Georgian Pop. El a precizat că, fiind vorba despre reexaminare a unei legi, este vorba de o procedură specială.

Întrebat care este termenul fixat pentru rediscutarea legii în comisia de învăţământ, Pop a spus că în articolul citat nu este prevăzut niciun termen, dar speră ca săptămâna viitoare legea privind introducerea bacalaureatului profesional să fie din nou pe ordinea de zi a şedinţei de plen, pentru vot final.

Preşedintele Traian Băsescu își argumenta retrimiterea legii la parlament susținând că  insuficienta reglementarea a bacalaureatului profesional ar fi de natură să afecteze calitatea învăţământului şi buna desfăşurare a examenului de bacalaureat pentru anul viitor.

„Introducerea noului tip de bacalaureat profesional va duce la demonetizarea conceptului de bacalaureat, atât în plan intern, cât şi extern, deoarece va fi o diplomă care poate fi obţinută extrem de uşor şi cu o relevanţă scăzută”, susţine preşedintele.

Certificarea competenţelor profesionale se realizează prin certificatul de calificare profesională, recunoscut de nivel 3 din Cadrul European al Calificărilor şi nu printr-o diplomă de Bacalaureat profesional, mai spunea preşedintele în cererea sa de reexaminare.

Respingerea acestui proiect de lege a fost considerată un nou episod în lupta dintre Palatele Victoria și Cotroceni, mai ales că unul dintre cei suspectați că ar fi blocat legea este unul dintre consilierii președintelui, Daniel Funeriu, fost ministru al educației, promotorul legii educației care este actualmente în vigoare. El s-a împotrivit, de altfel, făţiş acestei modificări, în vreme ce actualul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu susţine mai multe forme de bacalaureat ar corespunde stării prezente a învăţământului românesc.