BACALAUREAT 2014. Un singur elev eliminat la proba orală de limba română

Elevul nu va mai putea susține examenul în următoarele două sesiuni

bacalaureat

Un elev din Capitală a fost eliminat din bacalaureat la proba orală de limba română, după ce a fost prins cu un telefon mobil. Tânărul nu va mai putea susține examenul în următoarele două sesiuni.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) au precizat că acesta este singurul caz de candidat eliminat în Capitală la proba orală de limba română din această sesiune.

Potrivit metodologiei de organizare a bacalaureatului, se interzice candidaţilor să intre în sală cu orice fel de lucrări – manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc. – care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare. Nerespectarea acestei dispoziţii duce la eliminarea din examen a candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu. Candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi eliminaţi din examen, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale.

Se consideră că aceşti candidaţi nu au promovat examenul de bacalaureat. (…)Candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Aceştia vor relua integral examenul de bacalaureat, cel mai devreme în a treia sesiune dupa cea în timpul căreia au fost eliminaţi”, prevede metodologia.

Proba orală de limba română – la care s-au înscris, la nivel naţional, 131.254 de absolvenţi, dintre care 1.413 din promoţiile anterioare – a fost susţinută marţi, miercuri şi joi.

În perioada 16-20 iunie, 121.446 de absolvenţi vor susţine proba de evaluare a competenţelor digitale. Dintre aceştia, 119.757 au absolvit liceul în acest an, iar 1.689 sunt din promoţiile anterioare.

R.D.

NICIUN COMENTARIU