15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 19:23
No menu items!

BACALAUREAT 2014: Peste 67% dintre candidaţi, calificativul „experimentat” la proba orală de limba română

spot_img

Peste 120.000 de elevi susţin, în perioada 16-20 iunie, proba de evaluare a competenţelor digitale

copiat la bac

Peste 67% dintre candidaţii care s-au prezentat la proba orală de limba română a examenului de bacalaureat au obţinut calificativul „experimentat”, informează Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), după centralizarea rezultatelor.

Dintre cei 131.176 de candidaţi înscrişi la proba orală de limba română din sesiunea iunie-iulie a bacalaureatului, s-au prezentat 128.162 absolvenţi de clasa a XII-a, iar trei au fost eliminaţi. Din totalul celor prezenţi, 87.905 (67,01%) au obţinut calificativul „experimentat”, 28.238 (21,53%), calificativul „avansat”, iar 12.016 (9,16%), calificativul „mediu”, se arată într-un comunicat MEN.

Potrivit MEN, rezultatele se înscriu „în aceeaşi linie cu a ultimilor patru ani, cu o creştere uşoară, în medie cu 5%, faţă de 2013, 2012, 2011 şi cu o creştere de 10% faţă de 2010”.

Proba orală la limba română a fost susţinută în perioada 10-12 iunie.

În perioada 16-20 iunie, 121.446 de candidaţi susţin proba de evaluare a competenţelor digitale. Dintre aceştia, 119.757 au absolvit liceul în acest an, iar 1.689 sunt din promoţiile anterioare.

Probele orale vor continua în perioada 23-27 iunie cu testarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Conform datelor Ministerului Educaţiei, 123.689 de absolvenţi sunt aşteptaţi să susţină proba, dintre care 122.072 din promoţia curentă şi 1.617 din promoţiile anterioare. Cei mai mulţi candidaţi s-au înscris la proba de limba engleză, respectiv 107.194, alţi 14.198 la franceză, 1.087 la germană, 139 la rusă, 682 la spaniolă, 20 la portugheză, 357 la italiană, un candidat la limba ebraică, nouă la japoneză şi alţi doi la limba turcă.

Potrivit Ministerului Educaţiei, la probele orale sunt înscrişi 161.705 candidaţi, dintre care 129.841 au absolvit în acest an liceul şi 31.864 sunt din promoţiile anterioare.

Probele scrise ale sesiunii curente vor începe pe data de 30 iunie, cu Limba și literatura română și vor continua pe 1 iulie cu proba la Limba și literatura maternă, pe 2 iulie cu proba obligatorie a profilului, iar pe 4 iulie cu proba la alegere a profilului și specializării.

Afișarea rezultatelor la examene se va face în data de 7 iulie (până în ora 12,00) și, în aceeași zi, vor putea fi depuse contestații (între orele 12,00 — 16,00), care urmează a fi soluționate în perioada 8 — 10 iulie. Rezultatele finale vor fă făcute publice în data de 11 iulie.

D.M.