BACALAUREAT 2014. Peste 100 de elevi, dați afară din examen

Primul examen scris din cadrul sesiunii de toamnă a bacalaureatului – cel la limba și literatura română – a fost susținut, luni, de 32.637 de absolventi de clasa a XII-a

bacalaureat

Nu mai puțin de 109 candidați au fost eliminați luni din timpul primei probe scrise a sesiunii de toamnă a bacalaureatului din acest an, cea la limba și literatura română.

Potrivit reprezentanților Ministerului Educației – care precizează că acestea sunt rezultatele provenite din datele centralizate la nivel național luni, la ora 16.00  -, primul examen scris a fost cel la Limba și literatura română, la care s-au înscris 39.091 de absolvenți de clasa a XII-a și s-au prezentat 32.637. Spre comparație, anul trecut s-au înscris la examenul de Limba română din sesiunea de toamnă a bacalaureatului peste 55.000 de candidați și s-au prezentat 45.954.

De la examenul de Limba și literatura română au fost dați afară 109 candidați. Anul trecut, de la aceeași probă au fost eliminați 124 de absolvenți, pentru copiat, iar în 2012 au fost eliminați 116 absolvenți.

S.R.

NICIUN COMENTARIU