9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 0:32
No menu items!

BAC 2018. Miercuri, proba obligatorie a profilului, respectiv Istorie sau Matematică

spot_img

BAC 2018. Prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2018 continuă, miercuri, cu proba obligatorie a profilului, respectiv Istorie în cazul elevilor de la profilul uman şi Matematică, pentru elevii de la profilul real. Accesul candidaţilor în centrele de examen pentru proba la Istorie sau Matematică se face în intervalul 7:30 – 8:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie.

Timpul destinat redactării unei lucrări scrise la Istorie sau Matematică este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru rezolvarea subiectelor la Istorie sau Matematică, candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru, anunţă Ministerul Educaţiei.

Pentru probele scrise la matematică şi geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţi.

Toate sălile de examen în care se desfăşoară probele la Istorie sau Matematică ale examanului de Bacalaureat 2018 trebuie să aibă în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Nu este permis accesul în sălile de examinare cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor la  Istorie sau Matematică, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.

În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecinţă, nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale.

De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Joi, elevii susţin ultima probă a examenului de Bacalaureat, cea la alegere, în funcţie de specializare (Geografie, Biologie, Fizică, Logică, Economie, Chimie, Psihologie, Filosofie, Sociologie sau Informatică).

Conform Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru susţinerea probelor scrise în 2018, în cele 440 de centre de examen, s-au înscris 136.871 de elevi, dintre care 118.856 sunt absolvenţi ai promoţiei 2018, iar 18.015 de absolvenţi fiind din seriile anterioare.

Alex Militaru