19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 12:55
No menu items!

Băsescu, urmărit penal pentru amenințări

spot_img

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, miercuri, la ieșirea din sediul Parchetului General, că procurorii i-au schimbat încadrarea juridică în dosarul în care este urmărit penal, la plângerea senatoarei Gabriela Firea, susținută de mai mulți colegi.

Traian Băsescu a precizat că procurorii nu-l mai urmăresc penal pentru infracțiunea de șantaj, ci pentru amenințare.

S-a schimbat încadrarea, de la șantaj la amenințare

Traian Băsescu

Întrebat ce riscă în această situație, el a arătat că amendă sau închisoare de la 3 luni la un an. „Înseamnă că ușor, ușor justiția se apropie de adevăr”, a adăugat fostul șef al statului.

Înainte de a se urca în mașină, Băsescu i-a salutat pe protestatarii care l-au huiduit pe toată perioada în care acesta a fost audiat la Parchet.

Traian Băsescu a ajuns, miercuri, la Parchetul General, în jurul orei 11, pentru a fi audiat în dosarul în care este urmărit penal pentru șantaj în legătură cu afirmațiile sale la adresa senatoarei PSD Gabriela Firea. Băsescu a fost așteptat la Parchet de două grupuri de oameni , protestatari dar și susținători ai fostului președinte. „Sunt pregătit pentru orice”, a declarat Băsescu la intrare în Parchetul General.

Andrei Tudor