12.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 3:04
No menu items!

Băsescu participă la Consiliul European, unde se semnează Asocierea UE-Moldova

spot_img

Reuniunea Consiliului European va avea loc vineri, Traian Băsescu urmând să participe joi la summitul PPE

BAsescu_adminprez

Preşedintele Traian Băsescu participă, joi şi vineri, la Bruxelles, la Summit-ul PPE şi la reuniunea Consiliului European. Pe agenda reuniunii şefilor de stat şi de guvern din UE figurează semnarea Acordurilor de asociere cu Moldova, Ucraina şi Georgia.

Astfel joi, preşedintele are programată participarea la Ceremonia de comemorare a declanşării Primului Război Mondial. La ora 18.45 (ora României), la Ypres, în Regatul Belgiei, la Muzeul „In Flanders Fields”, Porte de Menin, Băsescu va participa la Ceremonia „Omagiu celor morţi”, iar la ora 19.00, la inaugurarea monumentului „Banca Păcii”. Ulterior, la sediul Primăriei din Ypres – preşedintele va participa la dineul de lucru al şefilor de stat şi de guvern.

Vineri, Traian Băsescu va participa la Reuniunea Consiliului European, la semnarea Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Ucraina, pe de altă parte, în ceea ce priveşte Titlurile III, IV,V, VI şi VII, precum şi Anexele I-XLIV şi Protocoalele I-III, a Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, şi a Acordul de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte.

Vineri, Băsescu va participa, la ora 14.10 (ora României), la Dejunul şefilor de stat şi de guvern, iar de la ora 18.00 la închiderea Sesiunii de lucru a Reuniunii Consiliului European.

R.D.