11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 6:35
No menu items!

Băsescu nu s-a mai întâlnit cu foștii colegi pe banii statului

spot_img

basescu mamaia

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a sărbătorit sâmbătă seară cu foştii săi colegi, la restaurantul unui hotel din Constanţa, 36 de ani de la absolvirea Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.

Traian Băsescu a plecat de la petrecere după aproximativ cinci ore, în jurul orei 00.30, fără a face declaraţii.

Întrebat cum s-a simţit, el a răspuns: „Bine, ca în fiecare an”.

Dacă în ultimii şase ani locul ales pentru organizarea petrecerii cu foştii săi colegi de la Academia Navale „Mircea cel Bătrân” a fost vila de protocol din staţiunea Neptun, de data aceasta Traian Băsescu s-a întâlnit cu foştii colegi la restaurantul unui hotel de trei stele de pe bulevardul Mamaia din Constanţa, pentru a sărbători 36 de ani de la absolvirea academiei.

Traian Băsescu a ajuns la restaurant în jurul orei 19.20, împreună cu soţia sa, refuzând şi atunci să facă declaraţii.

La petrecere au fost invitaţi aproximativ 60 de absolvenţi ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, foşti colegi ai lui Traian Băsescu.

FOTO impactnews.ro