18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 20:01
No menu items!

Băsescu: Moldovenii trebuie să circule liber prin UE

spot_img

Basescu_Moldova

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, după întâlnirea cu preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, că trebuie ca cetăţenii Republicii Moldova să poată circula liber în Uniunea Europeană şi nu este permis ca pentru ruşi să fie mai uşor să obţină o viză decât pentru moldoveni sau ucraineni.

Şeful statului l-a informat pe liderul estonian cu privire la obiectivele României legate de Republica Moldova, care constau în interconectarea reţelei de energie electrică şi interconectarea sistemului de gaze naturale al României la Republica Moldova, pentru a da acestei ţări „posibilitatea de aprovizionare din surse diferite, fie că vorbim de energie electrică sau de gaze”.

Şeful statului a mai spus că, în privinţa Republicii Moldova, importante sunt cele două acorduri care vor fi parafate la Vilnius, acordul de asociere la UE şi cel de liber schimb.

Este esenţial ca cetăţenii Republicii Moldova să poată circula liber în Uniunea Europeană. Nu este permis ca pentru ruşi să fie mai uşor să obţină o viză pe Uniunea Europeană, decât pentru moldoveni sau ucraineni. O integrare viitoare a Ucrainei ar fi una dintre marile victorii ale UE, dar integrarea Moldovei ar fi una din marile victorii ale României şi ale ţărilor din regiune, inclusiv din ţările baltice

Traian Băsescu
președintele României

Valeriu Motoc