13.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 18:43
No menu items!

Băsescu, despre schimbările de la DNA: O imixtiune a politicului care a dat ordin procurorului general

spot_img

traian basescu

Traian Băsescu a declarat, joi, la B1 TV, că schimbările făcute miercuri la conducerea Secției I a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) reprezintă „este o imixtiune a politicului care, pur şi simplu, a dat ordin procurorului general să facă ceva”.

„Ceea ce s-a întâmplat este o imixtiune a politicului, care pur şi simplu a dat ordine procurorului general să facă ceva”, a spus Băsescu, arătând că această schimbare a fost făcută după „două şocuri”, şi anume anunţul privind trimiterea în judecată pentru şantaj a lui Dan Voiculescu şi a fiicei acestuia, dar şi condamnarea acestuia, precum şi informaţia că s-a finalizat dosarul lui Liviu Dragnea pe tema referendumului.

„Acum 7 zile, pentru procurorul general oamenii aceştia (Lucian Papici şi Mariana Alexandru – n.r.) erau buni şi i-a delegat pentru trei luni”, a mai spus Băsescu. El a ținut să precizeze că procurorul general Niţu „nu e un om care să schimbe de la o zi la alta”. Apoi a adăugat: „cineva s-a urcat cu picioarele pe el”.

Întrebat dacă are probe pentru acuzațiile pe care le face, Băsescu a răspuns: „Cred că am probe. Aici nu suntem în zona naivităţilor. Alaltăieri, după CSAT, am vorbit cu ministrul justiţiei, spunându-i: <<Atenţie la nominalizările pentru DNA, pentru că până acum am avut o regulă – şefii DNA propun numirile. L-am rugat să vorbească cu Codruța Kovesi. (…)Sigur, dacă un ministru al justitiei sau CSM au argumente profesionale că nu trebuie numit, nu va fi numit. Dar principiul e ca șeful DNA sau șeful DIICOT să propună sefii de sectii. Așa a funcționat relatia cu Morar. Era suficient ca Morar să spună că vrea șefi de secție pe Țulus sau pe Papici sau pe doamna Alexandrescu. Foarte bine. (…)Discuţia pe care am avut-o ieri cu procurorul general înainte de a trimite. Eu l-am sunat să-i spun că nu e bine, domnul procuror. Se aflase. Am acţionat la factorii de decizie să nu facă un lucru în neregulă, eu având informaţii că e mare agitaţie pe această temă în interiorul PSD. Ei au mizat că vor face schimbarea lui Papici înainte de finalizarea dosarului. Ei nu au ştiut la ora când au luat decizia că dosarul era finalizat şi trimis la Kovesi”, a adăugat Băsescu.

Băsescu a mai susținut că, în opinia lui, Victor Ponta a încălcat grav pactul de coabitare. „Nu-l mai girez pe Victor Ponta pentru că a încălcat grav pactul și, mai ales, s-a băgat cu bocancii în justiție. S-a băgat cu bocancii în justiție de dragul lui Dragnea. Dacă nu are nici o problemă  – du-te dom’ne în faţa Justiţiei. Eu înainte să dau drumul pentru avizul pe Videanu i-am spus: dragă Adrieane, principiul meu e să nu mă substitui Justiţiei>>. Mi-a spus: <<E o ocazie să clarific lucrurile în faţa judecătorului, vă mulţumesc>>”.

R.D.