15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 14:25
No menu items!

Băsescu atacă Parlamentul pentru votul în cazul Cosma

spot_img

traian_basescu

Traian Băsescu a atacat, miercuri seară, în cadrul unei declarații de presă făcută la Cotroceni, Parlamentul pentru votul prin care l-a salvat de la arestare pe deputatul PSD Vlad Cosma, fiul președintelui Consiliului Județean (CJ) Prahova, Mircea Cosma – ambii, puși sub acuzare de procurorii DNA pentru trafic de influență.

DECLARAȚIILE LUI TRAIAN BĂSESCU:

  • În ultima perioadă, au fost unele evoluții, dar cred că nu trebuie să ne facă să uităm responsabilități.
  • Primul subiect e legat de doamna ministru Mariana Câmpeanu. Fac un apel la domnia sa direct: dacă știe că soțul ei nu e invalid, nu merge în cărucior, nu are un handicap sever care să justifice grupa I, să-și prezinte demisia, fără să mai aștepte multe anchete. Dacă e adevărat că dânsul conduce, ia copilul de la școală, duce copilul la școală cu mașina Autorității Rutiere Române să-și prezinte demisia și să închidă subiectul. Așează o pată extrem de urâtă pe emblemele Guvernului, și așa șifonat de acte de corupție, miniștri condamnați.
  • L-aș ruga public pe premierul Victor Viorel Ponta să o revoce pe doamna Ștefania Duminică, secretar la stat la Educație, pentru plagiat. Am confruntat și eu cele două lucrări, a doamnei Duminică și a unei colege, și nu există niciun dubiu, chiar dacă nu sunt specialist. Știu că îi e foarte greu să revoce pe cineva pentru plagiat, nu s-a autorevocat pe el, dar doamna Duminică nu mai are nicio calitate morală în calitate de hoț. Această doamnă a furat, ca și premierul, se numește furt intelectual.
  • Aș mai semnala, ca atitutidini nocive pentru credibilitatea României, votul din Parlament de acum două zile în privința punerii la dispoziție pentru arestare a domnului deputat Vlad Cosma. Consider că Parlamentul nu are dreptul să se substituie Justiției. Mult mai potrivit ar fi fost ca decizia de arestare sau nu să o ia, la cererea procurorilor, un judecator și nu un vot politic încurajat prin prezența în parlament a premierului Ponta. Victor Viorel Ponta nu se dezminte, acum câteva luni se făcea scut în fața baronului de Argeș. Azi, acel om trebuie să părăsească funcția. Cei 222 de parlamentari ai PSD UNPR și PC care au impiedicat Justiția, în frunte cu Ponta și Dragnea, au o mare responsbailitate pentru modul în care activitatea Parlamentului va fi reflectată în viitorul raport MCV. Pentru ei interesul găștilor de corupți e deasupra interesului national. Asta ne arată Ponta și Dragnea.
  • Am solicitat azi și am primit memorandumul semnat de ministrul Nica cu Huawei din China. Îi mulțumesc că mi l-a transmis, semnarea memorandumului e aprobată de premierul Ponta. Din lecturare, am înteles foarte bine de ce vrea STS la Guvern. Acum s-a dezlegat enigma, e clar că angajamentele cu firma chineză l-au obligat pe Ponta să lărgească spectrul de oferte pentru aceasta firmă și îl notific public că la CCR, indiferent ce vot vor da în Parlament, îmi e greu să cred că o astfel de lege va trece știind atribuțiunile legale ale STS. Nu minciuna că trebuia să identifice poziția avionului, nu are în atribuțiuni așa ceva, dar acum am înteles de a facut un joc murdar pe seama securității naționale – obligațiile asumate și aprobate prin memorandum cu Huawei. Securitatea națională nu se dă pe mâna unor firme IT străine, indiferent cât de prieteni am fi cu o țară sau alta.
  • Și dezbaterea publică, și realitățile mă obligă să cer Parlamentului revocarea imediată a întregii conduceri a ASF. Este o cloacă unde și-au găsit loc de parcare toți clienții politici, altfel profund incompetenți și nepregătiți. Fie că vorbim de Rușanu, Dăianu, Ursache, soția domnului Chițoiu, de Dan Mircea Popescu, ce legătura o avea cu ASF, când a fost ministru la Muncă, fie de doamna Zgonea, de consilierii premierului, toată această cloacă trebuie curățată și făcut din ASF o instituție cu autoritate profesională și morală. Poate o să spuneți de ce spun de domnul Dăianu, că are o imagine bună, dar îl știu când a fost ministru în vremea Convenției, nu a fost în stare de nimic. După ce s-a dovedit foarte priceput în afacerile personale cu Sima, a venit să-și recupereze pierderile la ASF. Îl invit să aibă decența să-și recupereze pierderile din altă parte. Iar Rușanu nu are nicio legatură cu piața de capital. Taxele impuse pieței pentru a-și putea susține salariile sunt nepermise și fac viața grea firmelor, sunt  mult prea mari față de dimensiunile pieței. Dacă priviți cu atenție la incompetența din ASF, parcă ar fi arborele genealogic al USL, cu nume, nășii. El este reprezentativ și pentru clientelism, și pentru incompetență.
  •  Cer Parlamentului să-și ia rolul în serios și să curețe imediat ASF, organizând un sistem de desemnare a conducerii și a angajaților care să elimine clientelismul și incompetența. Nu ne putem juca cu o piață de 10 miliarde de euro.
  • Se pare că domnii Rușanu, Dăianu și Ursache sunt cei mai bine plătiți din lume pentru incompetența lor. Nu găsim alții mai bine plătiți decât ei. Niciunul nu are competențe pe piața de capital. Se puteau selecta oameni care lucrează efectiv, care știu fenomenele, riscurile.
  • Nu i-aș spune încă criză politică, avem o criză de oameni lipsiți de responsabilitate și maturitate, o criză artificială. Ma refer și la Ponta, și la Antonescu.
  • Faptul că de mai bine de trei săptămâni Guvernul, partidele de la guvernare, sunt într-o dispută de orgolii e de natură să întârzie lucruri extrem de importante, precum Acordul de Parteneriat dintre Guvern și CE pentru utilizarea bugetului 2014 – 2020.
  • Prima formă de acord au trimis-o în iunie, au primit un răspuns foarte acid – lipsa de competență și viziune, o altă formă a fost trimisă în noiembrie, cu același răspuns primit, au promis că revin cu un nou proiect de acord în ianuarie și, pentru că sunt preocupați de efectele disputelor de orgolii, au amânat trimiterea pentru februarie.
  • În plus, există o altă mare problemă, programele operaționale, nu pot fi declanșate din lipsa acestui acord și Guvernul trebuie să producă un masterplan pe transporturi credibil, aprobat de CE, și care să reflecte prioritățile de finanțare.
  • Ele trebuie să fie în zona coridoarelor paneeuropene 4, 7 si 9. În lipsa masterplanului, nu se pot declanșa programele operaționale, nici de mediu, nici dezvoltare regională etc.
  • Dacă luam în considerație termenele realiste, și dacă s-ar încadra în termenul asumat de aprilie, CE tocmai ar fi picior de plecare.
  • Sunt alegerile din mai și noua comisie se va instala în septembrie – octombrie.
  • Din punct de vedere al absorbției fondurilor de coeziune, anul 2014 e unul pierdut din neprofesionalism, amatorism excesiv la nivelul guvernului Victor Viorel Ponta.
  • Fac un apel la cei doi lideri ai USL să revină la rațiune, nici unii, nici alții nu vor să se despartă, dar au orgolii și nu stiu cine pierde.
  • Îi propun public premierului să cedeze la solicitarea PNL de a-l avea pe Iohannis vicepremier, ar ușura lucrurile, ar debloca lucrurile. Nu ne mai putem juca de-a Guvernul.
  • Doi politicieni lipsiți de maturitate se joacă de-a guvernul, când la frontieră avem aproape un conflict deschis în Ucraina.
  • E foarte ușor pentru analiști să introducă și România într-o zonă de instablitate pentru ca Ponta și Antonescu nu găsesc o soluție să dea orgoliile jos și să gasească o soluție.
  • E inadmisivbil când vezi ce în frontiera de nord și sud est, cu Ucraina, tu să te mai joci cu instabilitatea, pe care nici măcar nu o avem.
  • Dar nu o avem, sunt orgoliile a doi politicieni lipsiți de maturiate.
  • Apelul meu public e să găsească rapid o formulă rezonabilă, nu e niciun capăt de țară dacă Iohannis va fi vicepremier.
  • În ce privește Ucraina, am avut o discuție cu factorii de execuție, structuri de informații, care veghează la siguranța frontierei, de cazare pentru refugiați și MAE.
  • Aprecierea generală este că România trebuie să arate deplină stabilitate, România e pregatită daca va fi un flux de imigranți să-i preia, sigur în faza inițială circa 3.500.
  • În ce privește situația din interiorul Ucrainei, punctul de vedere bazat și pe informație, nu doar publică, e ca s-a trecut un prag și nu se poate merge mai departe.
  • Este foarte adevărat că forțele de ordine au fost provocate, dar răspunsul a fost disproporționat, iar cei 25 de morți din ambele tabere, cum declară autoritățile, sunt exemplificarea faptului că ambele părți au depășit niște limite.
  • Principala responsabiliate revine statului, care a răspuns cu o forță disproporționată.
  • Îl rog și acum public pe președintele Ianukovici să nu utilizeze forța excesivă, dar fac un apel și la cei trei lideri ai opoziției să nu-și combine mișcările cu cele generate de grupurile extremiste, care au generat provocările în raport cu forțele de ordine.
  • Mâine Romania va fi de acord cu sancțiuni individuale pentru cei responsabili de utilizarea excesivă a fortei.
  • Nu credem însă ca e momentul aplicării unor sancțiuni economice Ucrainei, care oricum e într-o situație economică extrem de dificilă.
  • În continuare fac apel, ca țara vecină, la găsirea formulelor de negociere și soluționare a disputei putere-opoziție prin mijloace democratice, alegeri. Sunt convins că ambele părți pot găsi resurse să se îndrepte către o soluție democratică.
  • Vreau să înțelegeți că destabilizarea Ucrainei nu e gravă doar pentru România, întreaga Europă va fi afectată.
  • Nu pot să nu observ evoluțiile din Moldova, îmi pare rău dacă avem politiceni români care încearcă să panseze lucrurile.
  • Realitatea e că Transnistria e un focar de provocări pentru guvernul legitim, votul din 2 februarie în Găgăuzia, o regiune cu 180.000 locuitori, prin care se fixează opțiunea eurasiatică, dezbaterile din Caraclia, unde populația e consultată în piața publică pentru opțiunea către uniunea euroasiatică, și aceasta e opțiunea majoritară acolo, o regiune locuită de minoritatea bulgară, precum și preconizatul referendum din zona Bălți, pe care il susține partidul comunist, pentru opțiunea către această uniune – toate aceste elemente ne fac să privim cu îngrijorare la stabilitatea Moldovei.
  • Oricât nu place unora din guvernul Moldovei această analiză, ea e o realitate și vecinătatea cu o Ucraina instabilă este, de asemenea, un risc major pentru Moldova.
  • Fac această declarație publică, pentru că, în mod cert, va fi preluată și în cancelariile europene și îmi manifest îngrijorarea pentru situația din regiune. Așa cum am făcut-o și în discuțiile cu Van Rompuy, cu președintele Germaniei, cu Barroso, cu vicepreședintele Biden.
  • Avem un risc major de destabilizare în regiune, până la frontiera României.
  • La fel se întâmplă în sud, în regiunea Bosnia unde populația e în stradă.
  • Ponta și Antonescu, chiar nu sunteți responsbaili? Faceți-l frate prim-viceprim-ministru pe Iohannis, dar încetați criza.

ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI

Despre relația cu Dan Adamescu:

Rușanu anunța că Astra intră sub redresare financiară. Cum comentați? Care e legătura dvs cu dl Adamescu?

Traian Băsescu: Apropiat de unde, am trecut pe stradă unii pe lângă alții? Cred că l-am văzut o dată în zece ani de când sunt prețedinte. Dacă spun o dată înseamnă că e în familia mea? Nu am nicio legătură cu domnia sa. În ce privește procedura pentru Astra, mărturiesc că nu mă pricep, nu sunt ca Rușanu, Ursache, dar dacă au introdus-o în mod nejustificat, cred că ar trebui să fie consecințe.

 Despre contractele Ioanei Băsescu cu subsidiara Gazprom

Reporter Antena 3: Ati apucat să vorbiți cu fata dvs despre colaborarea cu NIȘ?

Traian Băsescu: Am vorbit și e legală, nu e nimic de reproșat, chiar am și verificat.

Reporter Antena 3: Și ce ați constatat?

Traian Băsescu: Am constatat că dl Voiculescu e turnător, că patronul dvs a primit o comdamnare de 5 ani. La Voiculescu nu sunt ziariști, sunt salariați.

Reporter Antena 3 – Sunt ziarist…

Traian Băsescu: Așa vă numiți? Bun, ăsta e raspunsul: Fiica mea a procedat legal.

Reporter Antena 3: Nu e nimic imoral?

Traian Băsescu: Ce înțelegeți prin imoral? A face acte legale este ceva imoral?

R.D.