7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 10:11
No menu items!

Băsescu – încă o scrisoare către Ponta

spot_img

basescu semnatura

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, marți, premierului Victor Ponta o scrisoare în care îi cere să renunţe la aplicarea creşterii accizei la carburant, şeful statului menţionând că măsura ar genera o presiune mult prea mare şi inutilă asupra mediului economic şi asupra consumatorului.

Administrația Prezidențială a publicat, marți, pe site-ul instituției scrisoarea lui Traian Băsescu către Victor Ponta.

Revin cu solicitarea de a renunța la introducerea, începând cu 1 aprilie 2014, a creșterii anunțate a accizei la carburant întrucât prin această măsură s-ar pune o presiune mult prea mare și inutilă asupra mediului economic, dar și asupra consumatorului individual. Efectele acestei creșteri, cu 42 de bani a litrului de benzină și motorină, se vor concretiza într-o creștere a prețurilor care va genera inflație, precum și o scădere a consumului, atât la nivelul cetățeanului, cât și al societăților comerciale.

În cazul transportatorilor, creșterea accizei cu 7 eurocenți pe litru va conduce la pierderea competitivității la nivel regional, cu impact direct asupra cifrei de afaceri. În plan intern, această majorare va forța societățile de transport să transfere aceste costuri asupra beneficiarilor finali, generând, astfel, o creștere a prețurilor.

Un alt domeniu potențial afectat este agricultura, care, în anul 2013, a avut o contribuție decisivă la înregistrarea de către România a unei creșteri economice peste așteptări. Creșterea accizei cu 7 eurocenți nu ar face altceva decât să frâneze o dezvoltare în continuare a acestui sector, mai ales în cazul în care condițiile meteo nu vor fi la fel de favorabile ca și în anul anterior.

În cazul populației, creșterea prețului creează un dezechilibru semnificativ între puterea de cumpărare și venituri.

Având în vedere cele menționate anterior, vă rog, domnule prim-ministru,
să luați în considerare renunțarea la aplicarea măsurii de creștere a accizei la carburant, dat fiind că bugetul aprobat pentru anul 2014 include rezerve care pot fi folosite astfel încât această creștere de prețuri nu este necesară.

De asemenea, am convingerea că măsurile luate pentru reformarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vor genera o mai bună colectare a veniturilor în anul 2014, așa cum v-ați angajat public.

Traian Băsescu

președintele României

Șeful statului i-a mai transmis premierului, în urmă cu trei săptămâni, o scrisoare în care îi cerea să respecte Constituția la formarea noului Guvern.

D.M.