14 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 16:46
No menu items!

Băiatul din ambulanţa lovită de un TIR a murit la spital. Şoferul autotrenului a fost reţinut

spot_img

Şoferul ambulanţei şi o fată aflată în autosanitară au murit la spital miercuri seară

Ambulanta

Băiatul de 14 ani aflat în ambulanţa lovită miercuri de un TIR, pe DN 17, în județul Bistriţa-Năsăud, care a fost transportat cu un elicopter SMURD la Târgu Mureş, a murit la spital. Șoferul autotrenului, care a provocat accidentul soldat cu moartea a trei persoane, a fost reţinut pentru ucidere din culpă.

În timp ce bărbatul de 27 de ani din Paşcani, judeţul Iaşi, conducea pe DN 17 un autotren pe direcţia Bistriţa – Beclean, pe o pasarelă, pe fondul efectuării unei depăşiri neregulamentare, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal o ambulanţă, aceasta fiind proiectată în alte trei autovehicule. În urma accidentului, şoferul ambulanţei şi doi pasageri, o fată de 17 ani şi un băiat de 14 ani, au murit. Şoferul autotrenului este cercetat pentru ucidere din culpă.

Virginia Roşca
purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud

Accidentul s-a petrecut, potrivit unor martori oculari, în dreptul pasajului peste calea ferată de la intrarea în oraşul Beclean, la care se fac lucrări de întreţinere, circulaţia desfăşurându-se pe un singur sens. Ambulanţa, care venea dinspre Cluj, a trecut ultima pasarelă la semnul verde indicat de o persoană care dirija circulaţia. TIR-ul care circula din sens opus a venit cu viteză dinspre Bistriţa şi nu a mai putut opri în spatele coloanei care aştepta să se facă verde pe sensul ei de mers, aşa încât a depăşit coloana şi a izbit ambulanţa frontal, împingând-o în spate circa 70 de metri.

Şoferul ambulanţei şi o fată aflată în autosanitară, care fusese la dializă, au murit la spital, miercuri seară, la scurt timp după ce au fost aduşi, din cauza multiplelor traumatisme.

D.M.