10.8 C
București
sâmbătă, 16 octombrie 2021 - 19:27

Băsescu: Voi continua să mă exprim legat de Justiție

spot_img

Fostul președinte Traian Băsescu a scris pe pagina de socializare că va continua să se exprime pe tema Justiției

BAsescu_adminprez

Traian Băsescu spune că afirmațiile sale nu reprezintă o reacție la cele întâmplate unor apropiați, ci la acțiunile Justiției din ultimele luni.

Nu vă faceți iluzii, voi continua să mă exprim legat de Justiție. Am investit prea mult și am plătit prea scump individual și politic în cei zece ani, pentru ca astăzi să tac când este vorba de Justiție. Nu mă opresc aici, cu toate strigătele nemulțumiților. Voi continua să mă exprim public, pentru că nu vreau ca, în timp, să se spună că o Justiție care s-a deformat în ultimele luni prin nerespectarea drepturilor omului este ceea ce s-a construit în cei zece ani ai mandatelor mele.

Traian Băsescu

Adresându-se celor care îl critică cu “dragi nemulțumiți”, el susține că nu este “împotriva luptei împotriva corupției”, adăugând că a inițiat “această bătălie pentru supraviețuirea statului de drept” și, în mandatele sale, “s-au creat mecanismele instituționale și legale care s-o combată”.

Afirmațiile mele despre Justiție nu sunt rodul unei reacții la cele întâmplate unor apropiați, ci al acțiunilor Justiției însăși din ultimele luni, acțiuni prin care, pas cu pas, Justiția se compromite pe termen lung prin spectacole televizate umilitoare pentru suspecți și inculpați, prin lipsă de respect pentru demnitatea și libertatea oamenilor și pentru dreptul la apărare.

Traian Băsescu

Fostul șef al statului crede că singura instituție care poate regla lucrurile între procurori și judecători este CSM-ul.

Fostul președinte a menționat, totodată, că “Justiția penală nu poate fi viabilă și credibilă dacă prin acțiunile sale încalcă drepturile fundamentale ale omului”.

Potrivit lui Băsescu, “umilința binemeritată de infractori, fie ei și politicienii corupți, este condamnarea în instanță, dar nu condamnarea publică înainte de a fi judecați”.

Pentru asta lupt eu acum. Pentru o continuare corectă la ceea ce s-a întâmplat în Justiție în ultimii 10 ani. Vă asigur că în Justiție sunt încă multe de făcut și acest adevăr nu poate fi acoperit cu spectacole televizate sau cu brutalitatea încălcării drepturilor. Și nu mă voi opri.

Traian Băsescu