14 C
București
joi, 4 martie 2021 - 20:16

Băsescu: Statul este ineficient şi rigid pentru că nu acceptă să fie gestionat de oameni competenți

 basescu_pmp

Președintele Traian Băsescu a declarat duminică, la Timișoara, că statul este ineficient şi rigid în relaţia cu cetăţenii României, pentru că nu acceptă să fie gestionat de oameni competenți iar în funcțiile de conducere sunt numiți de multe ori oameni politici care nu sunt întotdeauna și cei mai buni specialiști.

Este ineficient, privind la lucrurile cu care cetăţeanul se întâlneşte în fiecare zi, este ineficient pentru că nu acceptă să fie gestionat de oameni competenţi

Traian Băsescu, președintele României

”Noi încă suntem la stadiul la care privim statul ca pe o maşinărie care ne este potrivnică. Nu din cauza noastră, ci a statutului însuşi”, a declarat Traian Băsescu.

El a dat ca exemplu, printre altele, faptul că instituțiile statului au ajuns să fie considerate “moșii ale partidelor”, fiind nevoie ca Serviciul Român de Informații să intervină în rezolvarea unor cazul de evaziune fiscală, și nu instituțiile statului care au această îndatorire.

C.A.