5.5 C
București
luni, 25 octombrie 2021 - 10:56

Bărbatul care l-a scuipat pe Băsescu – trei luni cu suspendare

spot_img

Decizia de joi a instanței este definitivă

Zglobiu Adrian_ziuaconstanta.ro

Adrian Zglobiu, bărbatul care l-a scuipat pe fostul preşedinte Traian Băsescu, la Constanţa, în mai anul trecut, rămâne cu pedeapsa de trei luni de închisoare cu suspendare şi 40 de zile de muncă în folosul comunităţii. Magistrații Curții de Apel Constanţa au respins joi, ca nefondată, contestația procurorilor la decizia instanței de fond.

Hotărârea Curții de Apel Constanța este definitivă.

Pe 24 mai 2014, Adrian Zglobiu, în vârstă de 39 de ani, din Constanţa, l-a scuipat în faţă, de la o distanţă foarte mică, pe preşedintele de la acea vreme Traian Băsescu, în momentul în care acesta a coborât de pe nava şcoală “Mircea”, la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, în dana de pasageri a Portului Constanţa.

După ce a fost imobilizat de ofiţerii SPP, bărbatul a fost predat unui echipaj de jandarmi, iar aceştia l-au dus la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa, ulterior fiind audiat şi la Parchetul Tribunalului Constanţa. Avocatul din oficiu care l-a reprezentat pe Zglobiu declara că acesta a susţinut în faţa anchetatorilor că gestul său de a-l scuipa pe preşedinte nu a fost premeditat, ci a fost unul spontan.

De asemenea, Adrian Zglobiu le-a spus jurnaliştilor că a fost deranjat de cântecele patriotice de la ceremonie, “cântate pentru Băsescu”. “După ce a vândut flota vrea cântece patriotice?”, spunea constănţeanul.

Întrebat apoi dacă regretă gestul făcut, bărbatul a răspuns: “Regret că nu am emigrat din România, că am fost fraier să rămân”.

Bărbatul a fost reţinut de procurori, în noaptea de 24 spre 25 mai, pentru ultraj, loviri şi alte violenţe, dar ulterior anchetatorii au schimbat încadrarea juridică în cazul său, el fiind cercetat pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. În aceeaşi noapte, Adrian Zglobiu a fost eliberat din arestul Poliţiei, după expirarea ordonanţei de reţinere.

R.D.