11.3 C
București
joi, 28 octombrie 2021 - 23:38

Bănicioiu lansează programul “Radioterapia pentru toți”

spot_img

Ministrul sănătății a aflat că bolnavii așteaptă chiar și patru luni pentru a beneficia de tratament

radioterapie

Ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat, miercuri, că programul naţional de radioterapie va intra în vigoare din toamnă. El a afirmat că “nu se poate trece” peste faptul că bolnavii aşteaptă “câte trei-patru luni” pentru a beneficia de tratament, cum s-a descoperit în urma controlului la Institutul Oncologic Bucureşti.

Ministrul sănătăţii a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Sibiu, ce probleme a găsit în urma controlului de la Institutul Oncologic din Bucureşti (IOB). Nicolae Bănicioiu a precizat că timpul de aşteptare al pacienţilor a fost “principala neregulă”.

Principala neregulă peste care nu trebuia trecut era faptul că la radioterapie bolnavii trebuiau să aştepte câte trei-patru luni. Este principala neregulă, dincolo de problemele administrative şi de igienă. Peste chestiunea asta în nicio ţară civilizată nu se poate trece.

Nicolae Bănicioiu

ministrul sănătății

Întrebat ce părere are despre faptul că la Spitalul Judeţean Sibiu aparatul de radioterapie care urmează să fie instalat aparţine societăţii Polisano (societate deținută de omul de afaceri sibian Ilie Vonica, a cărui soție a fost pusă sub acuzare de procurori în dosarul rețetelor false de la Institutul Oncologic Fundeni – n.r.), care a concesionat spaţiul respectiv şi dacă pacienţii vor plăti serviciile medicale, Bănicioiu a spus că “România nu a avut niciodată o strategie pentru radioterapie“.

Din păcate, după 24 de ani de reformă, România nu a avut niciodată o strategie pentru radioterapie. Facem anul acesta, cu foarte mare întârziere care nu-mi aparţine nici mie, nici dumneavoatră, dar în sfârşit punem la cale acest program naţional pe care-l face Ministerul Sănătăţii pe fonduri de la Banca Mondială printr-un memorandum care deja s-a semnat. De două săptămâni a fost semnat şi din această toamnă va intra în vigoare.

Nicolae Bănicioiu

ministrul sănătății

Bănicioiu a adăugat că “proiectele particulare“, ca cel de la Sibiu, “vor fi verificate“.

R.D.