12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 12:35
No menu items!

Avocatul familiei fetiței ucisă de un polițist pe trecerea de pietoni, dezvăluiri din anchetă

spot_img

Au început audierile în cazul tragicului accident în care două fetițe au fost spulberate pe trecerea de pietoni de un polițist de la Secția 5 de Poliție din Capitală. La audieri, martorii au făcut și ei mărturii șocante, a dezvăluit, sâmbătă, Adrian Cuculis, avocatul familiei Raisei.

„Ancheta se desfășoară pe repede înainte, pentru că s-au făcut mai multe audieri. Eu am participat aseară la prima audiere – a fost audiată acea doamnă care lucra la magazinul din colț și de fapt informațiile că a fost mutată cu bocancul s-au transformat din informații de presă în probe în dosar.

Martorul spunea că fetița era inconștientă și nu mișca și a observat că polițistul a mers la fetiță pe care a mișcat-o cu bocancul și a întors-o pe o parte. Apoi au venit doi bărbați care l-au întrebat pe polițist de ce mișcă victima și i-au spus să sune la Salvare.

Apare în declarația martorei un Duster alb în care a fost urcat polițistul cu alți polițiști, care și ei la rândul lor vor trebui audiați. După ce s-au inflamat spiritele acel Duster a plecat. Deci, sunt multe elemente care ar trebui clarificate”, a declarat avocatul, la Antena 3.

Raluca Dan