21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 15:04
No menu items!

Avocat, fost șef al Brigăzii Rutiere, reținut de DNA

spot_img

Un fost șef al Brigăzii Rutiere București în anii ’90, actualmente avocat, dar și subalternul său de atunci, devenit șeful Biroului Accidente cu Victime, au fost reținuți, marți seara, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

Potrivit unor surse judiciare, Ion Șoricică și Ion Joe Stoica, sunt bănuiți de trafic de influență, după ce i-ar fi promis unui șofer prins băut la volan că îl vor ajuta să scape de dosar.

DNA a transmis, miercuri, că procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 octombrie 2022, a lui Ion Joe Stoica, comisar șef de poliție, fost șef al Biroului Accidente Rutiere Soldate cu Victime din cadrul Brigăzii Rutiere București, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență și a avocatului în cadrul Baroului București, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

„În perioada 08 ianuarie 2022 – prezent, inculpatul Ion Joe Stoica, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi pretins și a primit de la o persoană cercetată pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală, suma de 3.000 de euro.

În schimbul banilor, ofițerul de poliție ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor colegi de serviciu și ar fi promis că îi va determina pe aceștia să dispună față de persoana cercetată o soluție de clasare.

Mai mult, inculpatul Stoica i-ar fi pus la dispoziție persoanei respective “o rețetă” ce cuprindea aspectele pe care aceasta trebuia să le declare astfel încât la efectuarea unui calcul retroactiv al alcoolemiei rezultatul să fie unul inferior limitei care atrage răspunderea penală”, arată DNA.

Cei doi urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ion Șoricică a fost destituit de la conducerea Brigăzii de Poliţie Rutieră din Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în ziua de 19 ianuarie 2000, şi pus la dispoziţia IGP, în urma unui scandal legat de o posibilă implicare a lui Şoricică şi a fiului său în traficul cu maşini furate. La acea dată, Șoricică a negat acuzațiile și nici nu a existat o anchetă penală care să-l vizeze. La baza demiterii a stat scandalul mediatic.

Din anul 2000, Ion Șoricică a devenit avocat în Baroul București.

                                                                                                               Adina Silav