7.8 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 9:37
No menu items!

Aviz POZITIV pentru eliberarea lui Adrian Năstase

spot_img

Comisia de liberare condiţionată de la Penitenciarul Jilava a avizat pozitiv cererea fostului premier

Adrian Nastase_SZ

Comisia de liberare condiţionată de la Penitenciarul Jilava a avizat pozitiv, miercuri după-amiază, cererea lui Adrian Năstase privind liberarea condiționată după executarea unei treimi din pedeapsă.

Surse din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) au declarat, pentru MEDIAFAX, că Adrian Năstase a intrat automat în atenţia comisiei, întrucât întruneşte condiţiile necesare eliberării condiţionate.

După ce va fi întocmit raportul în cazul fostului premier, membrii comisiei de la Penitenciarul Jilava vor trimite propunerea de liberare condiționată a lui Adrian Năstase instanţei. Potrivit avocatului fostului premier, Ion Cazacu, propunerea penitenciarului va fi judecată, în regim de urgență, de un magistrat al Judecătoriei Sectorului 4.

Instanţa va decide, în final, dacă Adrian Năstase va putea sau nu să părăsească penitenciarul.

R.D.