17.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 21:26
No menu items!

Avionul lui Nicolae Ceaușescu, scos la licitație la un preț derizoriu. În același timp, se vinde și aeronava folosită de Ion Iliescu

spot_img

Avionul folosit de Nicolae Ceauşescu pentru vizitele oficiale din străinătate a fost construit în 1982 și a fost primul și singurul model de avion de pasageri cu propulsie reactivă construit în România sub licență, ROMBAC 1-11. Aeronava a fost folosită pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceaușescu între 1986 și 1989. Acum este scos la licitație împreună cu cel folosit de Ion Iliescu.

Prima cursă de pe Aeroportul Băneasa a avut loc în anul în care a fost construit, 1982, iar un an mai târziu aeronava a avut primul zbor cu pasageri de la București la Timișoara. La acel moment, România era singurul stat comunist din lume, în afară de URSS, care realiza un avion de pasageri cu reacție, motoarele fiind fabricate la uzinele Aerofina și Turbomecanica, sub licență Rolls Royce.

Avionul lui Ceaușescu va fi scos la licitație pe 27 mai, iar prețul de pornire este de 25.000 de euro.

Tot atunci, la același preț, va fi scos la vânzare și avionul prezidențial „Negrești”, folosit pentru zborurile din timpul primului mandat al președintelui Ion Iliescu, scrie Mediafax.

Acest avion este ultimul Rombac 1-11 construit în România. Aeronava a efectuat primul zbor în 1989.

Cele două avioane au fost clasate în patrimoniul cultural național mobil, la categoria tezaur. Licitația este organizată de Artmark, iar avioanele pot fi văzute începând de miercuri în catalogul online al evenimentului sau pe platforma casei de licitații.