12.2 C
București
miercuri, 27 octombrie 2021 - 12:03

Avertizare meteo. Aproape jumătate din țară este sub Cod portocaliu de furtuni

spot_img

Meteorologii au emis două noi avertizări de furtuni care vizează jumătate de țară. Până mâine seară, estul și sud-estul țării sunt sub Cod portocaliu, iar nordul, centrul și sudul țării sub Cod galben.

Potrivit meteorologilor, începând de astăzi, de la ora 12.00, și până mâine seară, la ora 23.00, se vor înregistra ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului.

În Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei și cea mai mare parte a Moldovei, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent, se vor semnala descărcări electrice și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 25…35 l/mp și pe spații mici 50…60 l/mp, iar prin acumulare se vor depăși 70…90 l/mp.

De asemenea, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h şi vor fi vijelii.

De la ora 10.00, a intrat în vigoare un Cod galben de ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Până marți seara, la ora 23.00, local în Moldova, jumătatea vestică a Munteniei, estul Transilvaniei, zona Carpaților Orientali și local în Carpații Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, pe alocuri descărcări electrice și izolat grindină.

Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse, 40 l/mp. Vântul va avea temporar intensificări cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în Carpații Meridionali, la altitudini mari, peste 80…90 km/h, potrivit avertizării meteo.

Astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici şi pe durată scurtă şi în celelalte regiuni.

Vremea se va menţine în general instabilă până la sfârşitul săptămânii.