6.5 C
București
miercuri, 27 octombrie 2021 - 3:34

AVERTIZARE: Criză energetică iminentă în România

spot_img

Transelectrica a notificat oficial Ministerele Energiei și Economiei, precum şi ANRE cu privire la iminenţa apariţiei unei situaţii de criză în funcţionarea Sistemului Naţional Energetic, drept urmare fiind elaborată o hotărâre de Guvern prin care poate fi limitat consumul industrial de electricitate.

Potrivit Ministerului Energiei, Transelectrica a transmis această notificare ca urmare a parcurgerii a şase zile de vârf de iarnă, marcate de consumuri istorice de gaze naturale cât şi de energie electrică.

Astfel, ministerele Energie şi Economie au elaborat Hotărârea de Guvern privind adoptarea unor măsuri temporare de siguranţă pe piaţa de energie electrică. „Experienţa ultimei perioade cu consumuri istorice de gaze naturale şi energie electrică ne obligă să nu trecem uşor peste acest episod şi să gândim soluţii pentru eventuale situaţii similare, poate chiar mai grave. Hotărârea de astăzi poate fi tradusă într-un singur fel: nevoia de a avea cadru legal, la care să apelăm doar atunci când populaţia şi integritatea sistemului ar putea fi în pericol. Orice ţară care îşi respectă populaţia poziţionează siguranţa acesteia înaintea orcărei marje de profit. Adoptarea Hotărârii nu înseamnă deloc aplicarea imediată a acesteia ci un plan B la care putem apela în cazul în care situaţia o cere”, a spus ministrul energiei, Toma Petcu.

Printre măsurile care ar putea fi luate se numără limitarea în tranşe a consumului de energie electrică. „Precizăm că limitarea nu ar afecta populaţia, aceasta fiind aplicată doar în zona industrială prin restricţionarea consumului la o putere minimă tehnologică (…) Trecerea centralelor pe combustibil alternativ (păcură) pentru siguranţa funcţionării atât a reţelei de transport de energiei electrică cât şi a reţelei de transport a gazelor naturale. Măsura s-ar aplica strict în situaţia în care România ar înregistra un deficit de gaze naturale”, susțin oficialii.

Totodată, ar putea fi oprite sau reduse temporar exporturile. „Această măsură s-ar aplica în situaţia în care, deşi există capacitate disponibilă la export, resursele ar fi limitate şi ar risca să nu poată asigura necesităţile de consum ale populaţiei. Această măsură nu ar afecta programele de schimb anterioare ale operatorilor economici ci ar împiedica apariţia de exporturi suplimentare faţă de acestea. Măsura este menită să protejeze populaţia de riscul întreruperii alimentării cu energie electrică şi ar presupune intervenţia operatorului de transport şi sistem asupra tranzacţiilor angajate de energie electrică la export”, arată sursa citată.

Valeriu Motoc