11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 13:02
No menu items!

Avertisment pentru românii care merg la munte în minivacanță. Este risc crescut de avalanșă

spot_img

Salvamontiștii trag un semnal de alarmă și anunță că în aceste zile, la altitudini de peste 1800 de metri este risc însemnat de avalanșă. Vântul puternic din ultimele zile a adus cantități mari de zăpadă, astfel că, stratul de zăpadă depășește în unele zone și 3 metri.

Potrivit Salvamont Prahova, vântul a depus cantități importante de zăpadă pe văi, iar pe pantele nordice a creat plăci, care se pot desprinde la supraîncărcare.

În acest moment, stratul de zăpadă măsoară un metru la Vârful Omu, iar acumulările cauzate de vânt ajung şi la 3-4 m.

În perioada următoare, se anunţă depunerea unui nou strat de zăpadă la peste 1.800 m, ceea ce va creşte riscul producerii unor avalanşe, arată sursa citată.

„Menţionăm că toate traseele turistice de abrupt nu sunt practicabile în sezonul de iarnă. Lista traseelor montane din judeţul Prahova, declarate închise în sezonul de iarnă, o puteţi consulta pe www.salvamontprahova.ro. Sfătuim turiştii să nu se aventureze în zona montană înaltă şi să parcurgă doar traseele turistice aflate la baza muntelui”, a transmis Salvamont Prahova. 

                                                                                                              Adina Silav